Neavand posibilitatea sa urmaresc meciul, fiind plecat intr-o scurta delegatie, a ramas doar sunetul notificarilor de pe Flashscore singurul liant intre mine si meci, la acea ora.
Cele 6 notificari primate, de la cele 5 goluri si finalizarea meciului mi-au lasat un gust amar. Imediat dupa ce am terminat sarcinile la munca, am urmarit rezumatul meciului. Un meci fara istoric pentru noi, simt ca am ramas fara identitate pe teren.
Fara identitate, dupa 73 de ani de existenta la nivel sportiv, reiterez ideea ca suporterii sunt cei care tin steagul sus in raport cu Dinamo. La nivel sportiv, nu cred ca avem prea multe lucruri de facut, decat sa ne gandim bine, noi ca actionari, pe cine sa punem acolo sa duca fraiele partii sportive.
Fara identitate, fara curaj, se observa crisparea atat la nivelul bancii tehnice, dar si la nivelul jucatorilor. Teama de a gresi, jocul la alibi, greselile in lant sunt la ordinea zilei in ultimele meciuri, dar cred ca ar trebui sa ne obisnuim cu situatia asta pana ne vom pune pe picioare la nivel administrativ, cat si financiar.
Pentru mine, totusi, totul este o enigma. Reusim sa invingem UTA, dar si pe FCSB in Cupa Romaniei, dar impotriva altor adversari, parca avem plumb in ghete. Ar trebui sa umblam putin la moralul jucatorilor, antrenorilor.
Valoarea unor jucatori este certa, nu trebuie sa ne ascundem dupa deget, dar si unii jucatori prezenti in echipa nu merita sa poarte tricoul rosu. Ce putem face noi? Sa sustinem, atat la greu cat si la bine acesti jucatori. Buni, rai, totusi, au ramas sub culorile alb-rosii in cea mai neagra perioada a existentei clubului.
Dar, totusi, mai avem in viata asta ceva de facut. Sa ne inscriem in ProgramDDB si sa salvam clubul.
Iar despre meci, alte cuvinte sunt absolut degeaba. Baietii au noroc ca peste o saptamana au sansa sa se revanseze, iar asta e farmecul fotbalului!
