Într-o lume unde fotbalul se rotește mai repede ca o minge de la un corner executat de Messi, echipa noastra pare să fi găsit formula alchimică pentru a transforma plumbul în aur.
Sub bagheta magică a lui Zeljko Kopic, „câinii” nu doar că latră, dar și mușcă cu o poftă reînnoită. “Fortuna audaces iuvat”, spuneau romanii, iar norocul pare să-i favorizeze pe cei îndrăzneți de la Dinamo. După o serie de partide reusite, incheiate unele cu victorii, exceptând desigur partida cu C.F.R. Cluj, tribunele chiar s-au transformat într-un veritabil „Arc de Triumf”, unde fiecare meci e o sărbătoare a spiritului dinamovist.
Dar trebuie sa fim cu spiritul treaz și să nu ne lăsăm garda jos, căci “Alea iacta est”, iar lupta pentru evitarea retrogradării este departe de a fi câștigată, deși victoria pare mai aproape ca oricând. Cu toate acestea, suflul nou adus de Kopic pare să fi insuflat nu doar speranță, ci și o doză sănătoasă de umor în rândurile suporterilor. “Ridentem dicere verum quid vetat?” – Ce ne împiedică să spunem adevărul râzând? Și adevărul este că Dinamo, cu Kopic la timonă, pare să navigheze prin furtunile Ligii I cu o mândrie renăscută.
În acest carnaval fotbalistic, unde fiecare meci e o piesă de teatru, Dinamo nu mai este doar spectator, ci a inceput sa treaca prin rolul de sufleur si sa devina încet încet (spun vorbe mari???) un actor principal pe scena verde. “Carpe diem”, dragi „câini”, căci fiecare punct acumulat este o filă scrisă în cartea salvării de la retrogradare.
Și dacă tot vorbim de filosofie, să ne amintim de Socrate, care spunea că “Nescire autem quid antequam natus sis acciderit, id est semper esse puerum” – A nu ști ce s-a întâmplat înainte de a te naște înseamnă a fi mereu copil. Dinamo, cu istoria și tradiția sa, nu poate fi niciodată un copil în fotbalul românesc, ci mai degrabă un înțelept care, după o lungă perioadă de meditație (sau levitație??), pare să fi (re)găsit drumul spre lumină.
În concluzie, dragi suporteri care au inimile tatuate in culorile alb-roșu să nu uităm că “Vita brevis, ars longa” – viața e scurtă, arta e lungă. Și arta supraviețuirii în Liga I, pe care Dinamo o exersează acum, poate deveni o capodoperă care să inspire generații de dinamoviști. Cu o filosofie a speranței adânc înfiptă în suflet și minte, „câinii” par să scrie un nou capitol în istoria clubului, unul în care retrogradarea pare, sau începe să devină, doar o umbră palidă în oglinda triumfului.
Așadar dragi câini, să izbândim în ceea ce ne dorim! Să fim iarăși ce am fost și mai mult decât atât ! Forza Dinamo!
