Deja nu mai este niciun fel de secret, Antun Palic nu a semnat prelungirea contractului cu Dinamo și se pare ca trebuie să ne reorientam către alți jucători.
De fapt, ca să întru rapid în subiect, asta este de fapt adevărata problemă la Dinamo. A fost în ultimii ani. În fiecare perioadă de transferuri așteptăm. Așteptăm marile transferuri. Se aduc în discuție fel și fel de jucători, nici nu poți să îți dai seama care e țintă reală sau doar zvon de presă. Oricum din club nu se află nimic, tot ce ni s-a transmis a fost prin vocea lui Ionel Dănciulescu că se negociază cu 4-5 jucători străini, liber de contract. Din informațiile noastre, Cosmin Contra ar fi transmis că vrea neapărat un fundaș central și un vârf foarte bun.
Fundașul central vine probabil ca urmare a faptului că Dielna, un nou fundaș central pus pe picioare de Dinamo, nu va mai continua la echipa noastră. Se discută de un salariu de 25 000 de euro cerut de Dielna, Dinamo oferă doar jumătate. Posibil la 20 000 să se poată ajunge la o înțelegere, cu ceva bonusuri consistente, dar îl vedeți pe Negoiță dispus să ofere un astfel de salariu? Probabil nu, așadar ne reorientam.
S-a discutat de Jeremy Bokila, întrebarea ar fi, vine acesta doar dacă pleacă Nemec, ori îl aducem pentru a avea doi atacanți de super clasă? Aș vrea să cred că vom avea mai multe soluții, dar din informațiile noastre, Nemec este unul din jucătorii care are mari șanse să părăsească echipa. La el mai degrabă se pune problema când să plece, nu dacă va pleca.
Din declarația lui Cosmin Contra oferită astăzi (O puteți citi aici) simt un fel de neîncredere, omul are ceva rezerve vizavi de modul în care vor fi realizate transferurile în această vară. Eu am aceeași neîncredere, nu ca urmare a mentalității din România, dar a mentalității lui Ionuț Negoiță și a modului de lucru. Pare un pic că suntem pe cale să repetăm anumite erori, ori în acest moment marja de greșeală este mică.
Dinamo va începe prima campanie europeană după o pauză de 5 ani de zile, ori dacă noi credem că avem timp, ne înșelăm amarnic. Timpul lucrează împotriva noastră, oricum avem o misiune extrem de dificilă, o putem face imposibilă dacă nu începem să aducem jucători. Suntem departe de a fi pregătiți de un parcurs european în acest moment.
Există viață la Dinamo și după Antun Palic. Mijlocașul croat a fost unul din oamenii de bază ai acestor doi ani, nu putem să-i luăm din merite și va fi greu de adus un înlocuitor. Problema ar fi de câți înlocuitori vom discuta în această vară, încă 4-5 pentru posturile de bază? Dacă ar fi așa, am impresia că printre înlocuitori se va număra și noul tehnician. Ionuț Negoiță sper că este conștient de angajamentul asumat și să reauseasca ce i-a promis lui Cosmin Contra. Altfel, vara va fi una destul de neplăcută.
loading...



