Lucas Alves nu a evoluat până acum pentru Dinamo.
Jucătorul semnat acum aproximativ o lună de zile, este jucător extracomunitar și procesul de înregistrare a fost ceva mai complicat, după cum a explicat și administratorul special al clubului, Andrei Nicolescu:
,,Cu siguranță nu va putea juca sâmbătă, sperăm cât mai repede să facem asta. E o procedură care nu ține de noi, ține de biroul de imigrări. Are în vedere mai mult cereri de acordare a acestei vize și cu oameni din multe domenii, noi suntem o excepție, dar nu putem fi tratați că o excepție.’ a explicat Andrei Nicolescu în cadrul emisiunii ,,Dinamo 7/9” de la Playsport.
Din informațiile RD1948, situația lui s-a rezolvat, jucătorul va fi înregistrat până la partida cu Rapid de vineri seară, el nu a făcut deplasarea cu echipa, dar ar putea fi în lot cu Rapid, dacă Ovidiu Burcă dorește. Așadar, antrenorul echipei noastre va avea o soluție în plus în defensivă
,,Lucas chiar dacă are câteva zile, la nivelul de profesionalism pe care îl arată, este cel mai înalt nivel. E un jucător cu mentalitate de învingător și eu cred că va fi unul dintre liderii echipei în scurt timp. Ținând cont că am transferat caractere bune, integrarea va fi rapidă.
E foarte important pentru echipa să aibă lideri în teren, dincolo de ce încercăm noi și pregătim noi, implicarea unor jucători în momentele grele, devine decisivă. Aici avem niște jucători care sunt încă foarte tineri, avem jucători cu experiență, dar parcă ne lipseau 2-3 jucători care în momentele grele să ia decizii, să coordoneze întreaga echipă.
Când joci cu mulți fani în tribună, atunci în timpul jocului prea puțin poți interveni ca antrenor. Trebuie să ai jucători care să înțeleagă ce vrem noi, să vină și ei cu partea de leadership în momentele mai puțin plăcute, dar și cele foarte bune, când echipa are tendința să se relaxeze. Ai nevoie de juatori care să țină concentrați, Lucas ne poate aduce și partea asta de leadership în interiorul echipei.”, a spus Ovidiu Burcă despre fundașul central brazilian.