Dupa cum v-am informat in exclusivitate, se pare ca negocierile dintre Delamore Group si Ionut Negoita au fost sistate. Nu s-a ajuns la un numitor comun, insa sursele noastre de la Delamore ne-au transmis oferta catre Ionut Negoita.
Propunerea celor de la Delamore a curpins mai multe puncte. In primul rand, colaborarea presupunea finantarea transferurilor de jucatori prin Delamore Sports. De asemenea, aproximativ 2 milioane de euro din profiturile marcilor Soccerade/Runade ar fi ajuns in visteria clubului, asa cum va anuntasem si in prealabil, era vorba ca 10% din profitul diviziei de bauturi si alimente din aceasta zona sa ajunga la Dinamo.
Propunerea presupunea si dezvoltarea infrastructurii clubului, precum Academia de fotbal, dar si un centru de reabilitare. Totodata, meciurile de pe teren propriu s-ar fi disputat pe Arena Natioanala, s-ar fi incercat ajungerea la o intelegere cu primaria. Un punct important ar fi fost negocierile cu Nicolae Badea, pentru rezolvarea litigiului pe care acesta il are cu Ionut Negoita, urmand ca pe viitor clubul sa fie listat la bursa. Conform aprecierilor celor de la Delamore, investitia lui Ionut Negoita la Dinamo in acest moment este de 2,7 milioane de euro sub forma de creditare. Ca si completare, se pare ca au fost contactati membri ai academiilor de fotbal de la Sao Paolo si Benfica pentru a colabora la proiectul Academiei Dinamo.
Putem spune ca cei de la Delamore iau in considerare investirea in fotbalul romanesc pe viitor, sunt deschisi la propuneri. Ramane de vazut acum ce se va intampla cu actionariatul clubului nostru, daca Ionut Negoita va cauta in continuare noi investitori pe care sa-i aduca la club. Nu stiu ce ar fi fost, cum ar fi fost daca, cert este ca nu s-a ajuns la o intelegere, acesta este aspectul cel mai important.