Dinamo are mâine ocazia să obțină trei puncte extrem de importante, mai ales după înfrângerea cu Botoșani din etapa trecută.
Cosmin Contra a anunțat la conferința de presă faptul că se gândește să ofere șansa unor jucători care au evoluat mai puțin, aceștia având ocazia să îl impresioneze: „Vom face multe schimbări mâine și sper că ei să fie motivați la fel, atitudinea, efortul și mentalitatea lor să fie foarte bună. Eu mă aștept ca Gică să repete aceeași echipă, mă aștept la orice de la el. Eu dacă aș fi în locul lui aș face ceva schimbări, dar nu pot să vorbesc în locul lui.
Se vorbea doar despre meciul cu Bilbao, Botoșaniul e o echipă foarte bună, și-au căutat acest noroc, acum jucăm împotriva campioanei, mizez pe jucătorii care își doresc să fie titulari”, a declarat Contra.
Din informațiile noastre, Cosmin Contra se pregătește să titularizeze în premieră câțiva jucători.
Primul 11 de mâine ar putea arăta astfel: Penedo- Dudea Maric Nedelcearu Filip- Anton Busuladzic- Costache Albin Bumba- Rivaldinho.
Desigur, pot interveni schimbări până mâine, în funcție de cum se simt jucătorii și de inspirația de moment a lui Contra, cert este că vom avea câteva schimbări în echipă.