Dinamo a schimbat producătorul de echipamente în acest sezon, iar diferența s-a simțit clar și din punct de vedere al marketingului.
În direct la Radio Dinamo1948, l-am avut invitat pe Romeo Bănică, directorul de marketing al clubului, care ne-a dezvăluit numărul de tricouri vândute până în acest moment — practic, de două ori mai multe față de întreaga stagiune trecută.
Totodată, fanii dinamoviști se pot bucura de reduceri semnificative în zilele următoare.
,,Avem aproximativ 6000 de tricouri vândute până în acest moment, dar să nu uităm că mai avem multe luni din acest campionat.
Pentru echipamentele de Cupă, ne-am dorit să avem un echipament dedicat meciurilor. Urmează să intre în următoarele zile și în shopul online, atât cel roșu, cât și cel negru, tocmai pentru că am vrut să avem un echipament special pentru competiția Cupa României. Cred că suntem singurul club care a făcut acest pas, acest demers.
Oferta este, așadar, una destul de mare și variată, astfel încât să existe câte un tricou care să placă oricărui suporter dinamovist. Indiferent că poate nu e fanul celui în dungi sau al celui galben cu negru, acum avem o paletă mai largă și cred că fiecare poate găsi un model care să-i placă foarte mult.
Despre Blac Friday: ,,Avem un Black Friday care urmează și care, în mod normal, generează vânzări mai bune decât cea mai bună lună pentru shop. Așa că avem toate premisele să depășim cu mult această cifră de 6000, care oricum este un record pentru clubul nostru. Este îmbucurător faptul că feedbackul pozitiv nu vine doar din partea dinamoviștilor în ceea ce privește cum arată tricoul, ci și din partea altor oameni – fie suporteri ai altor cluburi, fie dintr-o zonă neutră.
Vor fi și tricourile de joc. Da, în noaptea de joi spre vineri vom începe campania de Black Friday — o campanie care se va încheia duminică, însă cu discounturi mai mari în prima zi, vineri. Vor fi incluse și tricourile de joc, pe care le-am restocat, pentru că în ultima perioadă existau mărimi indisponibile. Am refăcut stocurile pentru toate mărimile și, așadar, putem efectiv vinde absolut orice articol.”, a explicat directorul de marketing al clubului Dinamo.



