Dinamo pregateste terenul pentru sezonul urmator, cand bugetul se anunta a fi unul redus, undeva in jur de 3 milioane de euro.
Poate si mai putin, in functie de negocierile cu anumiti sponsori ai echipei, dar in niciun caz mai mare daca Ionut Negoita va ramane la echipa.
Plafonul salarial va fi de 80 000 de euro lunar, in care sunt inclusi si cei din staff. Astfel, miza va fi pe tinerii crescuti in propria pepiniera, ce sunt acum la Dinamo sau sunt imprumutati.
Patrick Petre este intr-o situatie speciala. El a fost imprumutat la Sepsi Sfantu Gheorghe in acest sezon, dar acum cateva saptamani i-a fost reziliat contractul cu trupa covasneana. Initial s-a spus ca este vorba de o accidentare ce l-ar fi tinut pe bara pana la finalul sezonului, dar antrenorul Neagoe a fost mai transant.
”Ne-am despartit pe cale amiabila. Din pacate, lucruri care se intampla in fotbal. Nu a contat nimic, altceva absolut nimic altceva, decat randamentul lor.” (celalalt jucator la care a facut referire Neagoe a fost portarul Ramniceanu).
Florin Bratu a fost intrebat la conferinta de presa de situatia lui Patrick Petre si i-a transmis un mesaj jucatorului, ca nu va fi pastrat in lot daca nu isi va schimba comportamentul:
„Nu stiu ce s-a intamplat la Sepsi cu Patrick Petre, e un jucator cu calitate, dar nu reuseste sa se integreze si sa aiba continuitate. Din vara este jucatorul lui Dinamo, dar asta nu nu certifica ca va si fi din vara aici, el va avea multe de aratat, a ramas dator mult fotbalului si fanilor dinamovisti.”
Florin Bratu a discutat si despre urmatorul adversar al lui Dinamo din play-out, chiar echipa ce a renuntat la Patrick Petre si unde evolueaza Constantin Dima:
„Intalnim poate cea mai in forma echipa dupa noi, este o echipa care a schimbat foarte mult jucatorii in pauza competitionala. De cand a venit Neagoe a reusit sa imprime un fotbal bun, agresiv. Multe schimbari, au adus jucatori experimentati, cu ritm, ne va astepta un meci difcil. Sper sa facem si acolo un rezultat bun.” a spus Florin Bratu
GALERIE FOTO DINAMO-TIMISOARA 1-0