Dinamo nu se poate baza pe Cristi Mihai în perioada următoare.
Din păcate, mijlocașul central al lui Dinamo s-a accidentat la un antrenament al echipei și nu va putea fi folosit de Zeljko Kopic în următoarea perioadă. În direct la 48TV, înaintea confruntării cu CS Dinamo din Cupa României, președintele clubului, Andrei Nicolescu, a vorbit despre accidentarea suferită de Cristi Mihai și despre cât va lipsi acesta de pe teren:
„Din păcate, la un antrenament s-a lovit, are o mică fractură de maleolă. Va dura aproximativ trei săptămâni până când va putea fi evaluat din nou, apoi urmează perioada de recuperare. E complicat, s-a întâmplat într-un duel la antrenament. Am hotărât să stea la Săftica în această perioadă, pentru a avea parte de o recuperare completă, să fie monitorizat și să beneficieze de tot ce are nevoie – sală, tratamente, refacere.
Este un jucător în care avem încredere și vrem să aibă parte de un tratament special. Bucureștiul i-a schimbat modul de viață, a fost lăsat să se descurce singur, iar acum are nevoie de ajutor în perioada următoare. Vom discuta peste câteva luni și sunt convins că va fi din nou acel jucător pe care l-am văzut în cantonament și la începutul aventurii sale la Dinamo”, a explicat Andrei Nicolescu, în direct la 48TV.



