Raul Opruț a primit, în cele din urmă, mult așteptata convocare, după un sezon în care a fost titular de drept și unul dintre cei mai buni fundași stânga din țară.
Într-un interviu amplu cu antrenorul lui Dinamo, Zeljko Kopic, am discutat și despre subiectul „Raul Opruț la echipa națională”. Tehnicianul a analizat prestația jucătorului din acest sezon:
,,Da, m-a sunat și mi-a spus că a primit convocarea, am discutat puțin și i-am zis de la început… Din nou, ceea ce e cu adevărat important e că, atunci când vorbesc despre jucători ca el, ca ceilalți, toți sunt băieți de treabă, muncitori. Opruț are un caracter fantastic, este un tip foarte profesionist, o personalitate plăcută.
De la începutul sezonului, acesta a fost obiectivul lui. Discutam despre poziția sa din partea stângă, mai ales în treimea defensivă, unde mă aștept să câștige multe dueluri — și chiar s-a îmbunătățit mult acolo, inclusiv la duelurile aeriene, când adversarii trimit mingi lungi. S-a descurcat din ce în ce mai bine și în treimea de mijloc, unde trebuie să creeze, să participe la rotațiile noastre, să înțeleagă când să urce, când să rămână în spate — totul în sincron cu Cirjan, Pop, cu Politic, în funcție de cine mai joacă acolo.
De la meci la meci l-am văzut mai bun. Începe să înțeleagă și importanța ultimei treimi, a centrărilor, a deciziilor de finalizare — chiar la Craiova a avut o ocazie bună să marcheze. Asta înseamnă că ajunge acolo, că e implicat. Parametrii lui fizici sunt foarte buni. A făcut progrese în toate zonele terenului. Și știm că poate aduce și mai mult în acea treime finală, cu centrări mai bune, cu decizii mai inspirate.
A fost o perioadă când era puțin dezamăgit, pentru că deși juca bine, muncea mult, convocarea la națională tot nu venea. Dar noi am insistat să continue, să nu se oprească. Dacă meriți, totul va veni, mai devreme sau mai târziu. Și sunt foarte mândru de el. Știu cât de greu a muncit anul ăsta. Și pentru noi, ca staff, și pentru Florentin, care a investit mult timp nu doar în el, ci în toți jucătorii, ca să le explice, să le arate exact ce vrem de la ei, să-i ajutăm să-și ridice nivelul. Pentru toți, e o realizare importantă.”, a declarat Kopic.
Vezi interviul integral cu Zeljko Kopic pe canalul RD1948