sâmbătă, decembrie 7, 2024
AcasăEditorialEXCLUSIV: Analiză asupra situației de la Dinamo: Explicații despre activitatea din mercato

EXCLUSIV: Analiză asupra situației de la Dinamo: Explicații despre activitatea din mercato

În cadrul emisiunii „Sinteza Zilei” de la Radio Dinamo1948, l-am avut invitat pe Andrei Nicolescu, administrator special al clubului Dinamo.

În cadrul intervenției sale, Andrei Nicolescu a analizat prestația echipei în primele 12 etape, dar și ceea ce s-a întâmplat în perioada de mercato, unde Dinamo a avut dificultăți în a aduce jucători în ultima perioadă:

,,Hai să încep acum să vorbesc un pic mai pe larg despre situația asta, pentru că știu că sunt unele mesaje și unele voci care… Am văzut și în momentul în care ați promovat participarea mea la emisiunea voastră, ce aș putea să aduc, poate aceleași promisiuni, aceleași vorbe goale, să vă spun că ne gândim, pregătim, analizăm, dar transferurile nu le facem. Aș vrea să explic, ca toată lumea să știe că această chestiune a transferurilor nu se poate realiza așa cum pare. Nu e simplu să găsim imediat jucătorul potrivit sau modelul ideal și să rezolvăm totul instant. Este o chestiune un pic mai complexă, care depinde de mai mulți factori. Nu sunt eu factorul decisiv aici.

Uneori am și eu ceva de spus, dar faptul că nu am găsit încă jucătorul dorit într-un compartiment unde am suferit în aceste patru etape nu înseamnă că ne place să vorbim și să nu facem nimic. Nu înseamnă că nu am încercat să luăm cele mai bune decizii pentru club. Este o consecință a unor factori externi care nu se potrivesc mereu cu ce putem noi să oferim ca și club.

Suporterii trebuie să înțeleagă că nivelul la care este Dinamo acum nu este cel dorit de nimeni. Nici noi, nici suporterii nu suntem mulțumiți de nivelul actual. Dar, pentru a ajunge acolo unde ne dorim, pentru ca Dinamo să devină un club puternic, capabil să inspire și să aibă forță în negocieri, este nevoie să trecem prin niște etape.

Dinamo a atins la un moment dat un anumit nivel, dar și-a ars singur acele etape, sau mai bine spus, oamenii care erau în club la acel moment le-au compromis. Lucrurile s-au schimbat acum și trebuie să parcurgem din nou acele etape. Suntem în plin proces, și trebuie să știți că ultimele transferuri dintr-o campanie sunt cele mai greu de realizat. Ele vizează posturi cheie, care nu au putut fi acoperite până atunci. Deși s-au analizat multe opțiuni, încă există deficiențe pe care nu am reușit să le corectăm.

Opiniile noastre din cadrul clubului pot părea subiective, dar credeți-ne că sunt bazate pe cele mai multe analize interne și pe informații detaliate din club. Suporterii pot vedea anumite opțiuni ca fiind mai bune, dar ei nu știu exact ce se întâmplă în culise. Nu știu ce opțiuni are antrenorul sau ce opțiuni de dezvoltare are clubul. Ei nu înțeleg întreg procesul de antrenament, așa că, uneori, opțiunile care lor li se par bune, pentru noi nu sunt cele căutate.

Nu vreau să picăm în aceeași capcană în care voi întrebați ceva, iar eu răspund cum cred că e mai bine, iar lumea percepe că vin din nou cu promisiuni goale sau că inventez scuze. Am suferit la capitolul fundaș central. Recunoaștem că nu am reușit să aducem jucătorul dorit în această poziție, așa cum ne-am fi dorit. Totuși, dacă privim în ansamblu cele patru etape, vedem și plusuri, și minusuri. Dacă am fi luat cele trei puncte cu Botoșani, cred că am fi obținut maximum din ce puteam lua în aceste meciuri, iar eu personal aș fi fost foarte mulțumit.

Am pierdut acele două puncte cu Botoșani din cauza unei neatenții și a unei atitudini care nu mai trebuie să se repete la Dinamo. Toți ne-am dat seama de asta, iar acesta este cel mai important lucru. Partea bună este că am câștigat încrederea jucătorilor tineri. Ei și-au demonstrat că fac parte din această echipă și cred că acest boost de încredere este un câștig mare atât pentru club, cât și pentru ei.

Per total, nu sunt mulțumit. Mi-aș fi dorit acele două puncte din meciul cu Botoșani, care erau foarte ușor de obținut, având în vedere că în minutul 75 aveam 2-0, posesia, suporterii în spate și liniște pe teren. S-au întâmplat niște lucruri acolo care nu trebuie să se mai întâmple. Nu mai trebuie să cădem în capcana asta, în care meciul pare câștigat și ne relaxăm înainte de fluierul final. Meciul se încheie doar când arbitrul fluieră.

Partea bună este că acum teoretic vom avea lotul complet, ceea ce ne va pune într-o poziție mai relaxată. Pe de altă parte, dacă vom face unul sau două transferuri acum, le vom face cu gândul la o perioadă viitoare în care să fim mai pregătiți pentru situații similare celei prin care am trecut luna trecută. Despre asta e vorba. Dacă eram mai pregătiți atunci, probabil copiii nu ar fi avut ocazia să joace, probabil am fi ieșit cu mai multe puncte, și eu probabil nu aș fi avut parte de atâtea comentarii negative pe zona de transferuri. Deci, dacă facem aceste transferuri, le facem cu scopul de a ne pregăti mai bine pentru viitor și pentru a avea opțiuni mai bune și mai solide.

De asta spun că toată lumea trebuie înțeleasă. Pe de altă parte, eu pot să înțeleg, în ciuda celor care fac presiuni asupra mea, pot să înțeleg și această politică, pentru că prefer să ne vină 3-4 jucători buni decât să vină 20 și vara să încercăm să scăpăm de 17, cu cheltuieli mari, pe rând. Gândește-te că sunt acum situații în care cluburi din țară încearcă să scape de jucători pe care i-au semnat vara trecută.

Adică, ceea ce am prognozat se adeverește. Am spus că, dacă noi nu învățăm din experiențele anului trecut, înseamnă că nu am învățat nimic. Și eu, personal, trebuie să fiu foarte, foarte atent la energia care este în jurul echipei, pentru că am învățat multe lucruri anul trecut. Apropo de cum funcționează lucrurile: chiar dacă există păreri diferite, că lucrurile ar fi făcute mai bine într-un fel sau altul, dacă eu nu sunt atent la energia grupului și la dinamica echipei, poate să se întâmple orice. Chiar și dacă ar veni un magician, nu ar scoate iepurele din joben.

Suntem în proiecția pe care ne-am făcut-o în ceea ce privește jocul și exprimarea echipei. Am suferit un pic din cauza accidentărilor la care nu ne așteptam. Din discuțiile pe care le-am avut cu Alexa, preconizam ca Josh să facă o pauză după etapa 10 și să nu joace un meci sau două, ca să îl putem menține în formă pentru a juca ulterior.

La fel, în cazul lui Boateng, am considerat că este bine fizic și de aceea a jucat și în cupă, dar îi pregăteam și lui o perioadă de pauză. Deci, cumva, și lucrurile la nivelul staff-ului și al pregătirii fizice au fost atent planificate. Nu ne-au ieșit toate cum am dorit, pentru că nimic în viață nu iese exact cum îți propui. Și, cum bine știți, orice plan de business suferă ajustări mari, dar, per ansamblu, echipa a exprimat ceea ce ne-am dorit noi. Încă o dată, spun subiectiv: eu cred că ar fi trebuit să avem 3-4 puncte în plus.”, a transmis Andrei Nicolescu in direct la Radio Dinamo1948.

,,Vrem să facem transferuri, dar vrem să le facem pe cele care trebuie și în limita bugetului pe care l-am stabilit. Iar dacă am început să povestesc despre faptul că ne dorim un jucător sau altul, este pentru că încerc să fiu cât mai transparent, sau noi, ca și club, încercăm să fim mai transparenți. Vrem ca suporterii să simtă că aici există o muncă zilnică, o încercare continuă de a face lucrurile mai bine, inclusiv în partea de transferuri.

Nu știu dacă am reușit să fiu suficient de explicit sau dacă lumea a perceput că nu am venit doar cu povești. Din păcate, uneori sunt un pic mai sec atunci când dau aceste informații. Poate dacă le-aș prezenta într-un alt ton, ar fi mai bine. Colegii mei știu că, în momente mai relaxate, pot să fiu mult mai jovial și să fac glume cu ei. Dar cu voi, în emisiuni, nu îmi permit să am acest tip de abordare. Nu mi se pare că anumite subiecte, precum cele legate de transferuri, sunt potrivite pentru a glumi.”

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare