AcasăStiri Dinamo,,Eu vreau să continui, dar trebuie să am un plan''! Ce îi...

,,Eu vreau să continui, dar trebuie să am un plan”! Ce îi lipsește lui Dinamo

Dinamo a reușit să se salveze de la retrogradare în sezonul recent încheiat, după o luptă foarte grea, în care păream condamnați.

Dusan Uhrin a reușit ceea ce părea imposibil la un moment dat, anume să salveze echipa de la o retrogradare care nu mai părea posibilă să fie evitată. Uhrin mai are contract cu Dinamo pentru încă un sezon, dar acesta a tras un semnal de alarmă, a spus că vrea să continue, dar trebuie să existe și un plan concret pentru campionatul care va începe la jumătatea lunii iulie.

Pe ce posturi își dorește Uhrin întăriri

Antrenorul lui Dinamo a spus, într-un interviu acordat în Fanatik, că momentan nu vede niciun fel de plan, a spus că are nevoie și de câteva transferuri, dar depinde ca cei din conducere să găsească soluții:

,,Eu mai am contract un an, da. Eu vreau să continui dar trebuie să am un plan de la cei care sunt în acționariatul clubului, vreau să văd ceva atitudine pentru că trebuie rezolvate foarte multe probleme. Sincer, e o situație foarte grea, nu suntem deloc pe drumul cel bun, asta este sigur. Și sincer nu știu dacă se va schimba situația sau patronul, trebuie să iasă cineva în față cu un plan pentru sezonul următor, în acest moment eu nu știu ca Dinamo să aibă vreun plan.

Situația clar nu e normală. Dar sunt jucători care vor rămâne la Dinamo, până acum am vrut să transfer niște jucători la Dinamo, nu știu dacă este însă posibil. Sunt jucători din punctul meu foarte importanți pentru calitatea jocului, dar chiar habar n-am ce se va întâmpla.

Nu mă întreba pe mine dacă pot sau nu veni, pentru că nu ține de mine asta. Mario trebuie să se ocupe de asta. Problema este că nu se știe exact pe ce bani ne bazăm. Chiar nu știu ce vor face, ei au spus că vor aranja săptămâna aceasta și vom vedea dacă vor reuși să facă asta’‘, a declarat Uhrin in Fanatik.

,,Ne trebuie neapărat un director general, cineva care să începe să organizeze totul, să transfere jucători, să discute despre calitatea condițiilor de pregătire.”

 

,, Fanii lui Dinamo trebuie să înțeleagă că este foarte dificil ca echipa să continue așa pentru că nimeni nu știe ce se va întâmpla săptămâna viitoare, în 14 zile și așa mai departe. Și este foarte important să ai un plan. Dacă se vor rezolva niște lucruri atunci ne putem gândi și la performanță.”

 

,,Am jucat foarte multe meciuri, pentru că în primele 3 meciuri, unul a fost egal și două le-am pierdut. Apoi am început să câștigăm și să fie totul mai bine, dar tot timpul în acea lună și jumătate a fost greu pentru că prima dată am scăpat de o retrogradare directă, dar apoi ne-am străduit să nu ajungem la baraj, să avem suficiente puncte să fim în siguranță. Am trecut peste asta și a fost totul bine”.

 

Gabi Torje: ,,Aștept oferte!”

Gabi Torje este liber de contract și poate fi unul dintre transferurile lui Dinamo din această pauză competițională.

Nu se anunță o campanie spectaculoasă, din motive evidente, de aceea Dinamo se poate orienta mai mult către foști jucători ori fotbaliști care vor să reintre în circuit. Gabi Torje îndeplinește ambele condiții, fiind un jucător care a petrecut ani frumoși în Ștefan cel Mare, dar care în ultimele sezoane a avut probleme să se impună la echipe.

Revenirea la Dinamo ar fi una de bun augur pentru jucătorul care va împlini 32 de ani în luna noiembrie. Acesta a spus că momentan nu a semnat cu nimeni, dar așteaptă oferte concrete, Dinamo fiind una dintre variantele de transfer:

„Sunt acasă deocamdată, echipele acum au început să-și facă anumite calcule pentru sezonul viitor. Aștept oferte! Nu este nimic concret deocamdată, nu mai este ca în trecut. Echipele își fac bugetul de la un an la celălalt, anumiți sponsori se retrag. Am avut discuții cu mai multe echipe”, a spus Gabriel Torje, la ProSport Live.

Cei de la Dinamo au recunoscut că îl așteaptă pe fotbalistul atât de iubit de fani: „Gabi Torje este o variantă, noi le spunem jucătorilor realitatea.

Mulți evită să ne dea răspunsuri, nu putem semna imediat. Sunt jucători care așteaptă poate un transfer în străinătate, iar cei de afară așteaptă până în ultimul moment. Trebuie să avem răbdare, nu vor fi transferuri spectaculoase. Ne vom mișca greu, campionatul nostru începe devreme”, a spus Mario Nicolae, managerul sportiv, la Digi Sport.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

82,000FaniÎmi place
15,100AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare