“Eu nu înțeleg pasivitatea autorităților. Cortacero trebuie luat direct de pe aeroport”

Stiri Dinamo

Scris de:

Mâine își anunță revenirea în țară Pablo Cortacero, care ar trebui să fie prezent la procesul în care contestă înlocuirea din postul de președinte al CA.

Chiar dacă în decursul timpului a spus și multe prostii, de această dată, Florin Prunea a spus că lucrurile nu pot sta așa și nu înțelege pasivitatea autorităților. El a spus că ibericul ar trebui săltat direct de la aeroport:

„Cortacero e o «săgeată»! Vinovați sunt cei care l-au adus! Cineva a vrut să scape de Dinamo… El a vrut să preia clubul, să-l ducă pe primele locuri și după 6 luni să-l vândă pentru profit. Lucrurile nu au mers așa! A lăsat clubul cu datorii mari.

Eu nu cred că mai vine în România! Ce să facă? Să vină de ce? A lăsat clubul singur. Eu nu înțeleg pasivitatea autorităților. Cortacero trebuie luat direct de pe aeroport și întrebat «Cum ai luat Dinamo? În ce condiții ai dat bani la Dinamo? » E vorba de înșelăciune, de fals în acte! Cineva a girat banii dați de Cortacero. Eu știu că a dat 550.000 de euro ca împrumut și a luat banii înapoi din drepturile TV. Trebuie anchetat de ANAF, de poliție!

Aici au fost lucruri necurate. El și cei care au dat clubul trebuie să dea cu subsemnatul la poliție. Nu se poate ca Dinamo să fie tranzacționat așa. Sunt încălcări flagrante ale legii! Hai să vedem cine i-a dat clubul, în ce condiții. Ce a preluat? Datoriile sau doar ce e de încasat?

Dacă revine în România nu va fi o revenire prea agreabilă. Sper să nu degenereze lucrurile. Am auzit că Șerdean vrea să fie din nou președinte. Oamenii ăștia nu sunt sănătoși la cap? Cum crede Șerdean că va mai intra pe stadion atât timp cât fanii sunt acolo?”, a spus Florin Prunea la Pro X

Colaboratorul Radio Dinamo1948, Alexandru Conovaru, a avut un comentariu referitor la Cortacero, într-o intervenție la Looksport:

”A venit şi mesajul de la băiatul ăla din Spania, cred că a luat ceva de la Magaye. Pe 18 e înfăţişarea la tribunal, la primele două nu a venit nici măcar avocatul din partea lor. Cât faci din Spania până în Bucureşti? Trebuie să prindă un preţ bun la low-cost, să aducă un test valid cum că nu are COVID. Bine, asta a mai scos-o el, că e bolnav de COVID şi a pierdut rezervarea la avion. S-a întâlnit cu Magaye, care a luat nişte prafuri mai bune, dar Cortacero a luat nişte prafuri proaste.

A lucrat în umbră? În umbra cui? Umbra lui Mircea la Cozia? Parcă îl văd şi pe domnul Şerdean cum se îmbarcă şi el să vină la Bucureşti, că a fost scos abuziv. La proces nu au nicio şansă: dacă CA-ul lui Dinamo nu e statutar, LPF şi FRF sunt şi ele în culpă. E adevărat, el e patron în acte şi, în ciuda faptului că nu o să vândă, nu poţi fi doar patron din vorbe şi să latri prin presă”, a declarat Conovaru, potrivit Look Sport.

loading...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?