,,Eu nu fac transferuri și nu am făcut niciodată transferuri la Dinamo”

Stiri Dinamo

Scris de:

Mircea Rednic a spus în această seară faptul că a antrenat un lot construit de Iuliu Mureșan și Steliano Filip.

,,Dacă la Dinamo au ajuns să decidă jucătorii ce antrenor și ce jucători vin la echipă… Eu am preluat Dinamo după șapte înfrângeri. Am antrenat jucători aduși de Mureșan și de Filip. Știu ce spun”, a spus Mircea Rednic la Digisport.

Fundașul stânga al lui Dinamo a intervenit la Digi Sport Special și a răspuns acuzațiilor lui Mircea Rednic. Steliano Filip a transmis că nu a intervenit în niciun moment în deciziile privind banca tehnică și a explicat care a fost rolul său în aducerile lui Cosmin Matei și Gabriel Torje.

,,În primul rând, eu nu fac transferuri și nu am făcut niciodată transferuri la Dinamo.

Costi Nica era la echipă de prin martie, se antrena cu noi. Gabi Torje este prietenul meu și era la Timișoara, eram cu el. Avea discuții cu mai multe echipe din Liga 1 și i-am spus că s-ar putea să se ridice interdicția la transferuri și l-am întrebat dacă ar vrea să vină să ne ajute.

Nu semnez eu jucători. Apoi i-am spus domnului Mureșan că Gabi Torje ne-ar putea ajuta, atât am spus. Cosmin Matei avea oferte din Polonia, din Turcia, i-am spus ‘hai să ne ajuți’. Atât am spus”, a declarat Steliano Filip, la Digi Sport Special.

Mircea Rednic i-a mai reproșat lui Steliano Filip că a comandat și a mâncat, alături de mai mulți coechipieri, burgeri după înfrângerea de la Mediaș. Fundașul susține că produsele au fost aduse de Eric, fostul jucător al lui Gaz Metan, care are un restaurant în Mediaș.

E mult spus că am comandat eu burgeri. S-a oferit Eric, care e din Mediaș și și-a deschis un restaurant, să ne ofere niște burgeri. Eu i-am întrebat pe băieți care vor să mănânce. De-asta am pierdut noi la Mediaș? Că am mâncat burgeri după meci?”, a transmis Steliano Filip.

loading...

Lasă un răspuns