AcasăStiri Dinamo,,Este o reușită personală, este un lucru extraordinar''

,,Este o reușită personală, este un lucru extraordinar”

Dinamo pare că a trecut de perioadă critică în care s-a aflat odată cu retrogradarea, perioadă în care falimentul părea iminent.

Puțini au rămas alături de club în momentele grele, fanii reușind într-o perioadă critică să țină clubul în viață. Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo, a avut cuvinte de laudă la adresa fanilor, dar și a administratorului special, Vlad Iacob:

,,Dacă nu exista PCH sau fanii lui Dinamo, eu nu mai puteam sta de vorba cu tine, ce au făcut în ultimii trei ani, este de neegalat. Relația cu reprezentanții lor este corectă și în interesul lui Dinamo, eu nu am observat o tendință ca interesele personale sau de grup să fie împinse sau exacerbate de interesele clubului. Avem o relație foarte bună și acest club se poate dezvolta alături de fani. Sunt reprezentativi pentru brand.”, a declarat Andrei Nicolescu la GSP Live.

,,Ce a reușit să facă Vlad în condițiile în care a fost Dinamo, este un lucru extraordinar, cum a reușit el cumva să adune puținii oameni care mai erau în curte la Dinamo, să îi facă să tragă și să organizeze clubul că să fie la limita apei, este un lucru pe care puțini l-ar fi realizat și vreau să îl felicit pentru alegerea pentru modul în care a colaborat cu Ovidiu, când erau puțini jucători, să aducă echipa la nivel de play-off, lucru care nu îl credea posibil. Mie mi se pare că reușita pentru ca noi, eu și Eugen și toți ceilalți suntem în echipă cu el, este o reușită personală foarte tare.”, a mai declarat Andrei Nicolescu.

,,În orice domeniu că să devii un bun profesionist, nu este suficient să fii bun la ceva și restul calităților să le pui sub preș.”

,,Pilonul de bază al unui club este Academia de Copii și Juniori, din ce știm că se poate construi, o academie nu poate să producă mai devreme de 3 ani de când sunt bazele unei creșteri corecte. Atunci poate să apară pilonul unei creșteri. Oamenii care sunt acolo își fac treaba în condițiile pe care le-au avut, cu care au fost puși față în față, Dinamo are potențial la copii și juniori. Cel mai bun exemplu, David, este câștigul cel mai mare al acestui meci. Un copil de 16 ani a făcut față presiunii, el provine din Academia lui Dinamo.”

,,Un administrator judiciar într-o societatea în insolvență este doctorul care vine lângă pacient, îi prescrie ce trebuie să facă. Dânsul este alături de noi și avem o comunicare foarte bună, lucrurile o să se așeze. Sunt proceduri și termene pe care trebuie să le respectăm.”

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

82,000FaniÎmi place
15,100AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare