Fanii dinamoviști ar dori să îl revadă pe Mircea Lucescu la Dinamo în viitorul apropiat.
Rămas liber de contract după despărțirea de Dinamo Kiev, Mircea Lucescu nu duce lipsă de oferte și este curtat de echipe din România, dar și din străinătate. Nu este ușor de convins, dar Dinamo încearcă să îl readucă la echipa unde a creat una din cele mai puternice generatii din fotbalul românesc.
Eugen Voicu a vorbit despre acest subiect în cadrul emisiunii ,,Sinteza Zilei” de la Radio Dinamo1948:
,,Nu există un răspuns la dorința asta, ne dorim foarte mult și încercăm să ne apropiem cât de mult de domnul Mircea Lucescu, deciziile îi aparțin și nu știu cât vom reuși să îl facem să spună mai repede „Da” ofertelor noastre.
Dânsul este 100% dinamovist și asta o știu dintr-o discuție pe care am avut-o, dacă va fi vreodată să ia vreo decizie, foarte posibil va fi Dinamo în România. Nu este ușor și nu aș vrea să comentez prea mult de ce. Este cel mai bun lucru care s-ar putea întâmpla, să îl avem la clubul Dinamo pe domnul Mircea Lucescu. De a doua zi, problemele ar fi mai mult decât jumătate rezolvate. Noi suntem conștienți că poate fi cel mai bun lucru în momentul de față, să îl avem în echipa noastră pe domnul Mircea Lucescu.”, a spus Eugen Voicu la Radio Dinamo1948.