Dinamo se pregătește de meciul cu CFR, ultima etapă din sezonul regular, un meci în care pornim clar cu șansa a doua.
CFR termină sezonul pe primul loc, la mare distanță față de urmăritoare, iar misiunea noastră se anunță a fi una aproape imposibilă. Din păcate, pentru acest meci vom avea și câteva absențe în primul 11, față de partida cu Sepsi.
Răzvan Patriche, cel care a făcut de toate în prima repriză cu Sepsi, acuză probleme, a efectuat ieri un RMN, dar cel mai probabil el nu va juca cu CFR, va fi menajat pentru următorul meci, prima etapă din play-out. De asemenea, sunt probleme cu Igor Jovanovic, care acuză probleme la spate încă din momentul transferului și nu se știe dacă va putea evolua la Cluj, nici nu a fost pe bancă la meciul cu Sepsi.
Un alt nume pe lista indisponibililor este Cristiano Figueiredo, cel care s-a accidentat la un duel în prima repriză și conform GSP, el are șanse mici să fie recuperat, astfel că am putea asista la revenirea lui Mihai Esanu între buturi. Esanu s-a accidentat în meciul amical transmis în direct de Radio Dinamo1948 cu CS Mioveni, în luna ianuarie. Esanu și-a fracturat câteva degete la mâna la o intervenție în care atacantul celor de la Mioveni a fost transportat la Spital.
Astăzi este așteptat și Azankpo! Desire Azankpo a evoluat 45 de minute la Botoșani și de atunci a dispărut din lotul lui Dinamo. El a fost la tratament în Franța, dar este așteptat chiar astăzi să revină, după cum a declarat Flavius Stoican la Radio Dinamo1948: ,,Florin ține legătura mereu cu Azankpo, azi a mers și a făcut acupunctură, după ce termină tratamentul îl va anunța pe Florin când va ajunge. Sper că până joi să îl am la antrenament și să fie apt de joc”
Decizia luată de CNSL în cazul Irobiso
Întrunită miercuri, 02 martie 2022, Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor din cadrul FRF a luat următoarele hotărâri:
PASHOV GEORGI VELIKOV vs. ACS FC ACADEMICA CLINCENI – Încetare raporturi contractuale și pretenții financiare – Admite cererea reclamantului așa cum a fost precizată. Constată încetarea raporturilor contractuale cu acordul părților începând cu data de 02.03.2022. Ia act de renunțarea reclamantului la capătul de cerere având ca obiect pretenții financiare. Definitivă. Pronunțată azi, 02.03.2022, în ședință nepublică, la sediul LPF.
URSU OCTAVIAN vs. FC RAPID 1923 SA – Pretenții financiare. Admite cererea. Obligă clubul pârât la plata drepturilor financiare restante conform Acordului de Transfer nr 839 și a cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de procedură. Cu recurs. Pronunțată azi, 23.02.2022, în ședință nepublică, la sediul LPF.
MELINTE CRISTIAN vs. AFC UTA ARAD – Dobândire statut jucător amator – Admite cererea reclamantului. În temeiul art. 2 din RSTJF dispune reamatorizarea reclamantului. Cu recurs. Pronunțată azi, 23.02.2022, în ședință nepublică, la sediul LPF.
CIOBOTARIU DENIS vs. FC CFR 1907 CLUJ SA – Pretenții financiare. Acordă termen la data de 09.03.2022.
DOBRESCU MIHAI vs. CS GAZ METAN MEDIAȘ – Încetare raporturi contractuale și pretenții financiare. Amână pronunțarea la data de 09.03.2022.
IROBISO OKECHUKWU CHRISTIAN vs. CS GAZ METAN MEDIAȘ – Încetare raporturi contractuale și pretenții financiare. Amână pronunțarea la data de 09.03.2022.
CHAMED NASSER vs. CS GAZ METAN MEDIAȘ – Încetare raporturi contractuale și pretenții financiare. Amână pronunțarea la data de 09.03.2022.
Pratic, este vorba despre o nouă amânare în cazul lui Irobiso și jucătorul nu poate semna nici acum cu Dinamo, rămâne de văzut ce se va întâmpla cu jucătorul, dacă Dinamo îl va semna și după data de 9, când probabil se va da o decizie definitivă.