Marco Ehmann a evoluat astăzi în meciul amical disputat de Dinamo la Buzău.
Fundașul central a fost trimis de Rednic în teren în repriza a doua, însă la finalul meciului, fundașul nostru a primit o veste neașteptată, a fost convocat de urgență la naționala condusă de Florin Bratu.
După ce în urma unor teste PCR au ieșit câțiva jucători pozitivi, lotul a trebuit completat și astfel, Marco Ehmann are parte de o convocare neașteptată:
,,În urma testării RT-PCR COVID-19 efectuate ieri de întreaga delegație, testare necesară pentru deplasarea în Italia, doi jucători, colegi de cameră, au fost depistați pozitivi. Anterior acestui test, cei doi au avut câte două rezultate negative, un test RT-PCR în urmă cu o săptămână și unul antigen rapid la intrarea în cantonament. Jucătorii sunt asimptomatici, au fost izolați și vor părăsi cantonamentul de la Centrul Național de Fotbal de la Buftea astăzi.
De asemenea, Vladimir Screciu a acuzat probleme de sănătate și va pleca și el la echipa de club pentru a se recupera. Staff-ul medical al naționalei U21 a considerat că fotbalistul de la CS Universitatea Craiova nu va putea fi recuperat în timp util până la meciul cu Italia, programat marți. Având în vedere simptomatologia prezentată, Screciu are un diagnostic prezumtiv de lumbago în puseu acut.
Pentru a completa lotul, selecționerul Florin Bratu a trimis azi convocările pentru doi jucători: Rareș Ispas de la Sepsi OSK și Marco Ehmann de la Dinamo București. Aceștia urmează să se testeze RT-PCR și vor veni în cantonament după aflarea rezultatului”, a fost comunicatul FRF.