Dinamo s-a întors cu un singur punct din deplasarea de la Galați și, într-un fel, a confirmat așteptările pe care le aveam pentru acest meci încă de săptămâna trecută.
Spuneam atunci că mă aștept la o partidă grea, complicată, în ciuda victoriei spectaculoase cu 5-1 împotriva Craiovei. A fost un rezultat entuziasmant, dar și unul care risca să ridice prea mult nivelul așteptărilor. Statistica nu joacă fotbal, însă uneori oferă un context relevant. Dinamo nu a câștigat la Galați de la revenirea în Superligă, în 2023, iar remiza de acum reprezintă al doilea cel mai bun rezultat obținut acolo în ultimele cinci confruntări. De fapt, este doar al doilea meci din această perioadă în care nu am pierdut.
Chiar dacă vorbim despre un egal, cred că există mai multe lucruri pozitive decât negative. Au fost aspecte care nu au funcționat, însă Dinamo a avut cele mai importante ocazii ale meciului. Dur-Bozoancă a avut două intervenții excelente la șuturile lui Pop și Mazilu, iar pe lângă acestea au mai existat situații importante care nici măcar nu au fost consemnate în caseta tehnică. A lipsit ultima pasă sau ultima preluare, iar cea mai bună imagine este faza din prima repriză în care Musi nu și-a calibrat „GPS-ul” și nu a apreciat corect poziția față de poartă și de adversar.
Deși cele mai mari temeri erau legate de jocul defensiv, nu acolo a fost adevărata problemă. Am avut o singură scăpare și am primit gol din două pase. Patrick a profitat de spațiul lăsat liber în zona centrală, a avut timp să își așeze mingea și să înscrie pentru 1-1. Un gol frustrant și, într-o oarecare măsură, nedrept, dar și o lecție că încă nu suntem în formula noastră finală și că mai sunt lucruri de pus la punct.
Problema a fost jocul ofensiv. Acolo am suferit cel mai mult. Nu putem spune că Musi și Pop s-au completat foarte bine, iar atunci când nici banca de rezerve nu îți oferă variante capabile să schimbe ritmul jocului, lucrurile devin și mai complicate. Diferența dintre prima și a doua repriză a fost evidentă, iar una dintre concluziile importante ale acestui meci este că, în acest moment, Dinamo depinde foarte mult de Alberto Soro.
El este omul în jurul căruia se construiește identitatea noastră de joc. Traversează o perioadă excelentă și pare că a înțeles perfect ce îi cere Nuno Campos, chiar dacă evoluează într-o zonă mai retrasă. Într-un meci în care Danny Armstrong și Cătălin Cîrjan nu au fost la nivelul obișnuit, Soro a ținut practic mijlocul terenului. Iar în momentul în care intensitatea lui a scăzut, a scăzut și nivelul jocului echipei. Cum nu există încă o alternativă reală pentru el, este firesc ca Dinamo să sufere atunci când spaniolul nu mai poate susține același ritm.
Era normal să apară și astfel de meciuri. Nu suntem încă o echipă complet așezată și mai sunt multe detalii de reglat. Totuși, văd un joc din ce în ce mai organizat și mai bine structurat. Chiar dacă unii jucători nu au prins cea mai bună zi, imaginea de ansamblu este una pozitivă. Dinamo este în creștere.
Următorul pas în construcția acestei echipe trebuie să fie creșterea competitivității lotului. Nuno Campos are nevoie de soluții reale și pe banca de rezerve, jucători care să poată schimba cursul unui meci sau chiar să îi pună probleme plăcute de selecție de la o etapă la alta. Dacă singura rezervă pentru atac este Hintsa și, în acest moment, el nu reușește să aducă un plus echipei, atunci este evident că Dinamo mai are încă un minus important de rezolvat.
Primul «11» începe să arate tot mai bine. Acum, adevărata provocare este ca și banca de rezerve să ridice nivelul echipei, nu doar să o completeze.
