De Andrei Bendeac
Fotbalul românesc s-a adâncit într-o mentalitate veche, niște nisipuri mișcătoare care sugrumă și acaparează din ce în ce mai mult sportul la care odinioară eram în fruntea Europei.
Orgoliile și refuzul de adaptare la cerințele fotbalistice moderne își arată colții în feluri neplăcute. De multe ori, vă recunosc, simt că privim un fotbal chinuit, că suntem pur și simplu niște masochișți care au o plăcere vinovată în a reveni din nou și din nou în fața televizorului sau pe stadion, gândindu-ne că după ce echipa noastră sau Națională a prestat un fotbal penibil în urmă cu trei sau patru zile, deodată vor începe să curgă pasele ca într-un Tiki-Taka pe stilul Guardiola prin 2011.
În ziua meciului, standardele noastre sunt atât de sus, încât orice altceva în afară de a-l bate pe adversar doar ‘’din gleznă’’ ar fi considerat un eșec de mari proporții. Vina nu este a noastră, am să insist mereu pe acest aspect. Noi suntem simpli privitori, fanatici nevinovați care suferă în timp ce ‘’mai-marii’’ de prin Federații își freacă palmele fără vreun stres.
La Dinamo, misiunea de redresare din mentalitatea și filozofia învechită în cea modernă a pornit cu venirea la cârma planului sportiv a lui Vlad Iacob. Respectând modelul Barcelona la care a aderat, președintele vine însoțit de un antrenor care să fie în perfectă complementare, omogenitate și mentalitate ca stil de joc și caracter al echipei, cu Iacob. Bazele au fost deja puse prin simplă prezență a lui Burcă în complement cu președintele.
Ambii oameni lucrând spre același stil de fotbal, aceeași viziune asupra echipei: un joc în timp și spațiu, cu mingea jos, la firul ierbii cât se poate de mult, un stil foarte solicitant din punct de vedere psihic, care te obligă să gândeșți, îndepărtându-ne astfel de clasica, învechită filozofie de minge lungă, pe vârf, sau retragere compactă în apărare, așteptând greșeala adversarului. Dinamo propune anul acesta un joc cu linia de fund cât mai sus posibil, un pressing cu poftă de a recupera posesia mingii, și atacuri poziționale bazate pe gestionarea și exploatarea spațiilor în contextele prezentate de adversari în ziua meciului.
Mai apoi, Iacob face următorul pas logic spre formarea unui proiect de termen mediu-lung. Jucătorii de la mijlocul terenului, ambii spanioli cu experiență la nivel de Segunda Division, aduși pentru a da un plus valoric, a insufla filozofia celor mai tineri și de a le fi modele sportive. Sârbul Dujmovic, un profesionist în adevăratul sens al cuvântului, acest om respiră fotbal și are o mentalitate cum rareori am mai întâlnit în România. Francezii Ghezali și Bena, cel din urmă fiind chinuit de urmările rupturii ambelor ligamente încrucișate înainte ca măcar să împlinească 23 ani, un ghinion înfiorător.
De aici pleacă la drum proiectul Dinamo, din punctul meu de vedere cel mai promițător de ani de zile, cel puțîn de când am intrat în insolvență. Față de rasuflatele ‘’New Dinamo’’ care însemna adusul de jucători la cantitate, nu calitate, fără nicio directivă tactică clară, sau Dinamo cel al escrocilor spanioli, care a însemnat bătaie de joc pur și simplu, proiectul de astăzi își propune să reușească renașterea printr-o abordare care de mult timp trebuia încercată nu numai la Dinamo, dar și în fotbalul românesc: prioritizarea schimbării mentalității, filozofiei și înțelegerii tactice a jucătorilor. Un lucru tare greu, având în vedere prin câte mâini de antrenor, prin câte directive tehnico-tactice și filozofii de joc au trecut mai ales cei tineri, care au amețit din punct de vedere psihologic tocmai din această cauză.
06.10.2022 – Baza Sportivă Dinamo, Săftica.
Nu puteam să mă abțin din a pune întrebări lui Ovidiu Burcă referitoare la mentalitate, filozofie, obsesia mea pentru ce înseamnă Total Football, Cruyff, Barca, La Masia, fotbalul modern în toată grandoarea lui.
Andrei Bendeac: ,,Cât de greu este, pentru că noi acolo, la Barcelona, știm exact modelul, copilul de când intră în programul de pregătire, spre exemplu în La Masia, este învățat și crește sub filozofia echipei mari. La noi, treci prin atâția antrenori, prin multiple și diferite perioade de pregătire de la o vârstă fragedă și nu ai continuitate la nivel de antrenor și nu ai o filozofie anume, îți creezi automatisme pe care apoi foarte greu ți le deblochează antrenorii.”
Ovidiu Burcă: ,,Da, mi-ai pus o întrebare foarte bună. Aici putem merge mult mai adânc în ce se întâmplă în fotbalul românesc. E o problemă, fiindcă fotbalul s-a schimbat foarte mult. Fotbalul modern înseamnă timp și spațiu. Cruyff a fost un vizionar și așa cum spuneai și tu, acolo copiii învață de mici cum să înțeleagă de ce, când și cum.
În fotbalul modern, toți jucătorii joacă în funcție de niște repere, care sunt în primul rând mingea, coechipierii, adversarii și marcajele fixe. Fotbalul este un joc de strategie. Am antrenat și copii și juniori în România, toată lumea se mișcă în funcție de minge și doar atât. Nu în funcție de alte repere. Noi trebuie să creem superiorități numerice, să sărim linii de joc și să eliminăm din joc adversarii, mai apoi să finalizăm.
E un proces lung și greoi să înveți aceste lucruri. Cel mai greu este când găseșți un jucător în perioada junioratului sau abia ieșit din juniorat și încerci să îl scapi de o deprindere greșită.
Ai nevoie de mult timp, iar apoi este reversul medaliei cu cei mai în vârstă: cei ajunși la o anumită vârstă nu mai pot scăpa de aceste deprinderi. Lupta mea este de a încerca să îi fac pe acești copii să înțeleagă de ce, când și cum, în funcție de reperele pe care ți le-am spus. Nu e ușor ceea ce mi-am propus, de asta uneori timpul e în defavoarea mea. Ca antrenor care preia o echipă din mers, nu ai foarte multe la dispoziție.
Lumea judecă de la sâmbătă la sâmbătă. Noi avem această problemă de informare, toți jucătorii români au ca singură preocupare mingea. Pe când anticiparea, spațiile de joc, sunt niște lucruri cu care sunt prea puțin familiarizați. Eu acum trebuie să găsesc soluția cea mai bună, încât să am și rezultate, dar să schimb și gândirea asta legată de jocul de fotbal. Eu cred cu tărie în lucrurile astea și în jocul acesta modern.
Îmi doresc să învățăm un alt fotbal. Un fotbal în care îți adaptezi elementul tehnic unui anume context. Noi învățăm elementul tehnic, dar nu și contextul în România. Multă lume spune că au dispărut jucătorii de creație, de dribling. Fotbalul s-a schimbat și lumea nu înțelege că nu mai ai atât timp pentru reacție, să te întorci cu mingea. E un altfel de fotbal.’’
Am fost prezent la Săftica la antrenamentul echipei și am observat ceva minuscul, dar important: cei mai tineri, printre care și ‘’Kiki’’ Delciu au fost opriți de câteva ori, în principal de către Sorin Colceag, din drill-ul de antrenament care adresa gestionarea spațiilor și luarea de decizii în timp și spațiu. Abordarea a fost de a nu-I corecta sau certa direct, ci de a întreba jucătorii ce au greșit, ce decizie ar fi fost mai potrivită.
Până la urmă, asta este problema cu care ne confruntăm în România: jucătorii nu înțeleg ce au de făcut în teren, încă de la copii și juniori se urlă la ei de pe margine, cu instrucțiuni tactice printre zecile de înjurături și accese de nervi din partea celor care au datoria simplă de a forma dragostea pentru fotbal unui copil, plăcerea aceea inocența și pură de a juca fotbal.
Astăzi 6.10, la Săftica, Ovidiu Burcă a ridicat din sprâncene și mi s-a părut bucuros atunci când am menționat cele scrise mai sus, probabil fiind satisfăcut că niște persoane din afara staff-ului tehnic și cumva ‘’intruși’’ la Săftica, oameni până la urmă din exterior (Eu, Cătălin, Ionuț), au observat și detaliile minuțioase din cadrul psihologic al antrenamentului. De aceea m-am simțit de parcă rezonez cu ideile și abordarea psihologică a unui om care șție mult mai mult fotbal decât mine, fără discuție.
Andrei Bendeac: ,,Am văzut la antrenament că se opreau băieții de câteva ori, și Sorin Colceag îi mai oprea și li se pun întrebări. Mie mi se pare că nu este numai antrenament, ci aceșți băieți, mai ales tinerii, sunt obligați și încurajați să și gândească, să înțeleagă de ce trebuie făcut ceva într-un anume fel, nu doar să execute acea acțiune.
Cât de mult ajută aici și filiera spaniolă, pentru că Gorka și Dani Iglesias vin dintr-o cultură fotbalistică apropiată de ce înveți tu pe copii? Ei se uită la Gorka și Dani cumva în sus, ca la niște modele, ei sunt referință pentru ce înseamnă fotbalul, cel puțin pentru Dinamo.”
Ovidiu Burcă: ,,Îmi place că vedeți lucruri de finețe. Ceea ce încercăm noi acum este să le dăm jucătorilor șansa să descopere ei lucruri. Degeaba îți spun ție,spre exemplu, niște instrucțiuni sau sugestii, până nu înțelegi singur prin experiență nu ai cum să progresezi. Noi le dăm liniștea că pot să greșească, dar mai întâi este important să aibă reacția corectă după greșeală și să învețe din ea.
Noi încercăm să impunem niște reguli, dar în același timp să le lăsăm libertatea să se descopere singuri. Prezența spaniolilor nu este întâmplătoare, am căutat niște jucători care au în ADN informarea în teren, jucatul în spațiul liber, deschiderea jocului. Au venit cu foarte mare plus de mentalitate. N-aș vrea să să jignesc pe nimeni, însă m-a șocat lipsa de mentalitate când am venit aici prima dată. Altă dată, lucrurile erau la cote maxime. Acum nu mai este așa. Poate putem pune noi primele semințe în terenul de aici și de aici să plece o reconstrucție.’’
În România, există o limită foarte fină și câteodată aproape invizibilă între cât de exigent sau direct ești cu jucătorul tău și cât îi permiți, în același timp, să realizeze singur greșelile, realizările și ce ar putea îmbunătăți în propria activitate sportivă, dar și extrasportivă.
În orice manual de psihologie, aspectul acesta este foarte bine definit. Progresul optim vine doar prin libertatea individului de a își duce la capăt propriile procese cognitive și afective. Impunerea forțată a unui punct de vedere, a unui element tactic sau a unei nemulțumiri din partea tehnicianului nu a fost niciodată soluția optimă în fotbalul modern. Rigiditatea, lipsa de educație psihologică a antrenorilor și a celor responsabili de jucătorii tineri, jocul de ‘’hei-rup’’ și motivarea prin aceleași sintagme obosite și răsuflate de vremuri sunt aspecte care domină prea mult scenă fotbalului românesc.
Vlad Iacob, împreună cu Ovidiu Burcă, nu vor să reinventeze roata, ci să o adapteze la vremurile moderne. Aspectul asta necesită timp, însă la Dinamo, în acest moment, se află oameni capabili de înrădăcinarea unui proiect care, dacă va reuși, este foarte posibil să fie de referință în cazul în care și fotbalul românesc per ansamblu și-ar schimbă fața și, în sfârșit, s-ar adapta la metodele, practicile și stilul profesionist din țările mai bine dezvoltate în plan sportiv.
Roma nu a fost construită într-o zi, și poate Dinamo nu va fi reconstruită complet nici într-un an de acum. Însă primii pași sunt făcuți, iar aspectele în afara controlului nostru, adică finanțarea puternică și potența, ar încununa eforturile din prezent, dar și din trecut. Ochii mei sunt deschiși larg și văd dorința de schimbare și evoluție a oamenilor din club. Fotbalul românesc are nevoie de oameni cel puțin la fel de dedicați și încrezători în propriile convingeri cum am găsit la Săftica.
PCH a schimbat scena ultraseriei, a vieții de Peluză în România. Cu puțin ajutor financiar exterior, continuitate și mentalitate puternică, poate a venit și rândul lui Dinamo, în plan sportiv, să renască încet, dar corect și sigur.
Sau poate visez cu ochii deschiși. Dar nu mă treziți!
Cu respect,
Andrei Bendeac
