După retrogradarea echipei s-a vorbit despre mulți vinovați, iar Iuliu Mureșan cu siguranță se află printre ei.
Acesta nu a oferit niciun fel de declarație după retrogradarea echipei și s-a făcut plecat. Ovidiu Stângă, fost jucător al lui Dinamo și al echipei naționale, spune că vina le aparține conducătorilor:
„E dureros ca un nume mare ca Dinamo să ajungă în situația de acum. E vina conducătorilor, și-au făcut numărul și-au plecat! Au avut oameni de valoare în club, dar i-au îndepărtat. Știți cum e?
Din femeie frumoasă a ajuns una de pe stradă… Greul de acum începe, țineți minte ce vă spun! Din păcate, nu doar Dinamo e într-o situație gravă, ci tot fotbalul românesc. Va fi problemă mare la «B». Numai jucător sau antrenor să nu fii la Dinamo!
Dacă e să joace Caracalul cu Bragadiru, nu vine nimeni la meci. Dacă joacă ăia de la Caracal cu Dinamo, vine tot orașul, iar tu trebuie să ai echipă ca să-i bați. Trebuie să ai valoare, degeaba te mai ajută arbitrul sau vântul la un meci sau altul”, a precizat Ovidiu Stîngă, conform GSP.