luni, octombrie 7, 2024
AcasăEditorialDunarea-DINAMO: Sarabanda de ratari!

Dunarea-DINAMO: Sarabanda de ratari!

Dinamo stie ca va merge in play-out, dar sezonul nu s-a incheiat si se anunta o lupta mult mai apriga in play-out in aceasta editie de campionat. 

O contracandidata va fi chiar Dunarea Calarasi, sortii rezervand doua dueluri cu echipe de play-out in ultimele doua etape din sezonul regular. Dunarea Calarasi era neinvinsa in primele trei meciur din 2019, dupa o perioada masiva de schimbari si la Calarasi. 

Rednic nu a schimbat masiv fata de partida cu Botosani, pentru ca nici nu are tot lotul valid la dispozitie, dar a surprins cu titularizarea lui Mutiu in poarta, semn ca este foarte nemultumit de McDermott, portar pentru care Dinamo a insistat foarte mult si chiar i-a oferit unul din cele mai mari salarii din lot. Rednic a folosit un sistem cu doi atacanti, cu Montini si Papazoglou.

Oricum era clar ca nu ne va astepta un meci spectaculos din cauza gazonului tare ca piatra, dovada si executia lui Jaadi din minutul 10, cand i-a sarit mingea chiar in momentul in care a vrut sa suteze. Un inceput destul de anost de meci, fara mari realizari de o parte sau de alta. 

Dunarea a avut o prima ocazie in minutul 20, dupa o balbaiala in careu, dar Mutiu a retinut o minge din apropiere, nu a fost cel mai bun start de meci al echipei noastre, care a fost sustinuta si la acest meci de cateva sute de suporteri, dupa cum se vede si din imaginile primite de la fata locului: 

Calarasiul a detinut controlul cateva minute bune, cand au avut si cateva faze fixe din preajma careului lui Mutiu. Dinamo a avut din nou mare noroc in minutul 22, o faza prelungita in careul lui Mutiu, dar balonul nu a putut fi impins in poarta dupa cateva devieri. 

Dinamo a avut un contraatac fulger, dupa o centrare excelenta a lui Nistor, Montini in careu i-a dat o pasa perfecta lui Jaadi care a impins balonul spre poarta, dar executia sa slaba a fost respinsa de pe linia portii de Alin Dobrosavlevici, fostul nostru jucator. Uriasa ocazie pentru mijlocasul marocan adus in aceasta iarna de la echipa lui Boloni. Dinamo si-a revenit dupa startul mai prost de meci si am inceput sa avem posesia. 

Aliji centreaza foarte bine in minutul 30, Montini s-a descurcat excelent in careu si a reusit sa suteze, dar Calancea a respins balonul in corner. Minute bune de joc ale lui Dinamo, care a inceput sa se adapteze si la gazonul foarte greu. Nistor a incercat si el poarta cu un sut de la marginea careului, dupa o recuperare a lui Zenke, dar exteriorul lui Nistor a trecut pe langa, prea mult efect imprimat balonului.

Reda Jaadi a fost din nou aproape de gol, Jaadi a reluat frumos din voleu, dar Calancea a avut un reflex foarte bun si a retinut balonul, Dinamo nu le-a mai permis gazdelor sa iasa din propria jumatate, bun jocul la recuperare. 

Medio a creat o ocazie din nimic, a preluat cu spatele la poarta la 30 de metri, a patruns in viteza pe langa Denis care nu a avut reactie, dar Mutiu a salvat din mijlocul careului, slaba apararea noastra la ocazia lui Mediop, nepermis sa patrunda un jucator de asemenea maniera in careu. 0-0 la pauza, momente bune, dar si proaste de joc per total. 

Rednic a schimbat la pauza, Zenke foarte slab in prima parte, a fost schimbat cu N’Diaye, care a trecut in centru langa Filip, iar Nistor a trecut intr-o pozitie mai avansata. Jaadi a aratat in sfarsit ca este un jucator de calitate, a patruns frumos cu mingea la picior si a sutat superb de la 20 de metri, dar Calancea a respins in extremis in corner, foarte frumoasa executia marocanului. 

Jaadi insa la cateva minute mai tarziu, rateaza incredibil, o minge pierduta de Bourceanu la centru a fost recuperata de Nistor care i-a pasat bine lui Jaadi, care nu a vrut sa paseze si a preferat sa suteze dintr-o pozitie buna, dar balonul s-a dus pe langa, aiurea executia marocanului. 

Daniel Popa a intrat si el in locul lui Papazoglou, cam izolat si nejucat de colegi, dar nu s-a mai jucat aproape nimic, doar niste faze fixe, dar nu am reusti sa ne mai cream ocazii, un fotbal modest din punct de vedere calitati in partea a doua.

Dar in minutul 79, Montini a fost la un pas de gol. Dobrosavlevici a respins gresit o minge care a ajuns la Montini care a sutat direct, dar Calancea a avut o interventie de fotbal in sala. La cornerul ce a rezultat, Klimavicius a reluat cu capul din 6 metri, dar a dat cu mingea in gazon, care a sarit in aut. Nu a fost un meci spectaculos, dar am vazut niste ratari incredibile pe tot parcursul partidei. 

Rednic i-a oferit sansa debutului lui Nabil Jaadi, fratele mai mic al lui Reda Jaadi, acesta a intrat in locul lui N’Diaye, lovit si nu a mai putut evolua. Nu au mai fost alte ocazii, ramanem cu un gust amar dupa un meci destul de anost per total, dar cu multe ocazii monumentale ratate in special de Jaadi, responsabil cu ratarile. 

Dinamo nu reuseste sa castige si ramane si acum pe locul 11, la 6 puncte in fata celor de la Dunarea Calarasi, dar la egalitate cu Hermannstadt si Gaz Metan. Urmeaza ultimul meci din sezonul regular, cu Concordia Chiajna pe teren propriu. 

loading...
Articole similare

Cine e? Fratele cui?

De ce?

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

82,000FaniÎmi place
15,100AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare