Dinamo a disputat la Ploiești în această seară, al treilea meci din play-outul ediției 2021/2022.
Cu doar un egal și o înfrângere în primele două meciuri de la revenirea lui Uhrin, Dinamo avea nevoie în această seară de un succes pentru a mai putea spera la salvarea directă de la retrogradare. Adversară ne-a fost Chindia Târgoviște, o formație amenințată și ea cu barajul, care a avut un start la fel de nereușit precum Dinamo.
Dusan Uhrin a surprins prin formula de joc trimisă în teren, un sistem 4-4-2, cu Grădinaru fundaș, Filip mijlocaș de bandă, iar Cătălin Carp a fost preferat în centrul apărării:
ESANU-GRĂDINARU, CARP, ALOE, RADU- BANI, PIERRET, RODRIGUEZ, FILIP-MORAR, IROBISO
Rezerve: Figueiredo, Buleica, Moura, Grigore, Ehmann,Ivanov, Crețu, Mihaiu
Prima repriză a fost una în care fotbalul a suferit teribil, nivelul valoric chiar demn de play-out, în special în primul sfert de oră. În minutul 21, Chindia a avut prima oportunitate, Chunchukov i-a pasat lui Andrei Șerban, iar șutul acestuia a fost respins în corner, de sub bară, de către Mihai Esanu.
Câteva minute mai târziu, Rrumbullaku a centrat în fața porții, dar același Chuchunkov nu a apărut la finalizare, momente mai bune de joc pentru Chindia, în vreme ce Dinamo a avut un joc de construcție greoie, Irobiso fiind de multe ori lăsat izolat, iar tehnica atacantului nigerian nu este nicidecum punctul lui forte.
După alte câteva minute de joc mort, în care nu s-a întâmplat nimic, Paul Iacob a avut o intervenție dură la Andrei Radu, deși Chivulete a așteptat să vadă care sunt consecințele, i-a arătat doar galben lui Iacob, deși Radu a fost nevoit să iasă de pe teren. În locul său a intrat Moura, care a fost trecut fundaș stânga, așadar din nou improvizație din partea lui Uhrin.
În final de repriză, Steliano Filip a lucrat bine o fază, a insistat bine pentru un balon, Morar i-a pasat bine lui Steliano, care însă nu a știut să finalizeze acțiunea și a fost blocat de Căbuz, o bună oportunitate ratată prea ușor de către Steliano, care își putea spăla o parte din păcate cu un gol la acea fază.
0-0 a fost scorul la pauză, după un joc cu multe momente moarte, dar care părea că s-a animat pe final de repriză. Rămânea de văzut dacă Dinamo are forța necesară de a obține cele trei puncte puse în joc.
Câteva sute de fani dinamoviști au fost prezenți la Ploiești, la meciul dintre Chindia și Dinamo
La pauză a decis să schimbe Dusan Uhrin, în locul inexistentului și îmi cer scuze să spun asta, inutilului Jonathan Rodriguez, a fost introdus în teren Antoni Ivanov, care speram să vină cu un plus de agresivitate. Teoretic și o schimbare mai ofensivă, Ivanov fiind un jucător de profil mai ofensiv.
Startul reprizei secunde ne-a aparținut, minute bune de joc pentru Dinamo, care a avut și câteva oportunități bune, Morar a avut un șut centrare din careu, iar Irobiso avea o bună posibilitate să preia spre poartă, dar și-a prelungit balonul. Însă minutele bune de joc puteau aduce un gol în poarta noastră, însă Esanu a avut un super reflex la lovitura de cap a lui Iacob.
Însă imediat după, Dinamo trebuia să primească un penalty evident, dar Chivulete, însă mai ales tusierul, nu au văzut sau s-au făcut că nu văd nimic și astfel nu primim nimic…A câtă decizie eronată dictată împotriva noastră???
Chindia a trecut din nou la conducerea jocului, Andrei Șerban fiind jucătorul cel mai periculos al târgoviștenilor, dar Esanu a fost din nou la post. Pana la urma, Dinamo deschide scorul la capatul unei faze senzationale create de Vlad Morar, care a marcat superb, Pierret a avut un sut inainte, dar atacantul venit de la Medias reuseste sa marcheze. 1-0 pentru Dinamo.
După golul marcat de Morar, Dinamo a fost mult mai dezinvoltă în joc, un gol al descătușării, care a însemnat mult pentru Morar, dar și pentru coechipieri. Până la urmă, Vlad Morar iese de pe teren în minutul 76, iar Andreas Mihaiu a intrat pentru ultimul sfert de oră, care trebuia să vină cu un plus de pe bancă.
Dar plusul a fost adus de Irobiso, care a marcat un gol superb, dupa o centrare a lui Filip, 2-0 pentru Dinamo, ce meci facut de echipa noastra, care dintr-o data incepe sa spere dupa succesul de la Ploiesti cu Chindia, mult mai increzatori dupa acest rezultat.
Dinamo vine cu alt moral acum, avem un meci vineri seara cu Craiova, pe stadionul Dinamo si acum macar putem spera la ceva mai mult!
In sfarsit o seara frumoasa pentru noi!
HAI DINAMO!