AcasăStiri DinamoDouă absențe importante pentru meciul cu FCSB

Două absențe importante pentru meciul cu FCSB

Dinamo nu s-a putut baza pe doi jucători importanți în meciul de ieri.

Dennis Politic a fost marea absență la Craiova, jucătorul ofensiv de bandă, poate cel mai în formă dinamovist, s-a accidentat înainte de meci, a suferit o întindere care nu i-a permis să joace ieri. Același lucru a fost valabil și în cazul lui Quentin Bena, astfel că Ovidiu a fost nevoit să îi folosească pe Gorka și Bani în primul 11.

În mod normal, Politic și Bena vor fi apți pentru partida cu FCSB de peste 13 zile, pe Arena Națională, acum Dinamo fiind în pauză competițională. Însă vom avea doi jucători absenți, chiar Gorka Larrucea va lipsi, a primit cel de-al patrulea cartonaș galben, dar vestea proastă este că și Gabriel Moura a ajuns la 4 galbene ieri. Acesta a intrat la pauză în locul lui Costin și a făcut un meci foarte bun în flancul drept.

Accidentat de pe teren a ieșit Nelut Roșu, încă nu se știe cât de gravă este accidentarea lui, rămâne de văzut în următoarele zile dacă va fi o problemă care îl va ține mai mult timp departe de gazon.

Câinii dau piept cu rivalii într-un meci programat duminică, 26 noiembrie, de la 20.30, pe ARENA NAȚIONALĂ.

https://www.bilete.ro/dinamo-bucuresti-fcsb/

Tarifele biletelor:
PCH: 25 RON
Tribuna 2 (inel 1 și 2): 35 RON
VIP II: 80 RON
VIP I: 120 RON

Biletele se pot achiziționa atât online, cât și fizic, prin rețeaua bilete.ro (Inmedio, Poșta Română, Vodafone) sau la casele de bilete amplasate la Arena Națională, după programul:
• 23, 24 și 25 noiembrie: 11:00 – 19:00 (bd. Pierre de Coubertin & str. Maior Coravu)
• 26 noiembrie: 11:00 – 21:15 (bd. Pierre de Coubertin & str. Maior Coravu).

Biletele pot fi folosite în format digital (pe telefon) sau în format fizic (printate).
Official Hospitality și Corporate Pack vor fi active și la acest meci.
Abonații au primit pe e-mail o invitație (inițial pentru meciul din 15 septembrie), care va servi drept abonament pentru toate meciurile jucate pe Arena Națională în sezonul competițional 2023-2024.

Micii dinamoviști (0-16 ani) beneficiază de gratuitate la tribuna a doua (inel 2), în baza ticketelor cu valoare 0 selectate de adultul însoțitor, plătitor de bilet (un adult cu bilet poate selecta două locuri cu valoare 0 pentru copii). Elevii, studenții și pensionarii au reducere de 30% la achiziționarea biletelor.

Persoanele cu dizabilități beneficiază de gratuitate în zonele special alocate, în baza certificatului justificativ, însoțit de actul de identitate, transmise la bilete@dinamo1948.ro sau prezentate la casele de bilete.

Pentru orice dificultăți întâmpinate sau informații necesare privind ticketing-ul (official hospitality, corporate pack, abonamente, acces etc), nu ezitați să ne scrieți la bilete@dinamo1948.ro. Accesul suporterilor în stadion va fi permis începând cu orele 18.30. Vă rugăm să vă prezentați la stadion cu cel puțin 45 de minute pentru a evita situațiile neplăcute.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

80,000FaniÎmi place
13,500AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare