Dorin Iacob invitat la Radio Dinamo1948

EditorialStiri Dinamo

Scris de:

Suporterii dinamoviști vor să afle răspunsuri în această perioadă, atât cu privire la ceea ce s-a întâmplat, dar și ce urmează pentru clubul nostru.

Negocierile cu grupul ”One” au picat, dar acum trebuie să ne regrupăm, să înțelegem ce nu a funcționat, care este situația cu Dorin Serdean și ce se poate face pe mai departe.

Invitat în această seară va fi domnul Dorin Iacob, care ne va oferi răspunsuri la aceste întrebări și să vedem ce putem face mai departe. Emisiunea din această seară va începe la ora 20:00!

Vă așteptăm alături de noi!

Să ne regrupăm, zic!

Dezamăgire e puțin spus că a fost starea de spirit în rândul suflării dinamoviste după anunțul de ieri.

Genul de veste care a făcut pe mulți să afirme încă o dată faptul că acest club nu are sorți de izbândă și că efectiv nu avem șansă de a avea un nou investitor. Am trăit acest episod parcă de prea multe ori, nu merită un club precum Dinamo să ajungă într-un asemenea punct, dar aici suntem.

Ce facem însă mai departe? E întrebarea care ne macină pe toți în momentul de față. Avem un club aflat în procedură de insolvență, cu datorii curente, cu mari probleme sportive, cu un plan de reorganizare ce trebuie recalibrat și susținut.În loc ca viață noastră să devină mai ușoară, ea parcă devine mai grea.

Alții la rând?! Negocierile cu One au picat, ceea ce înseamnă că trebuie regândită strategia și căutați alți potențiali investitori. Primul nume care vine în minte este Murad, dar omul de afaceri nu se arată foarte fericit de faptul că s-a discutat în ultimele săptămâni cu One, conform declarațiilor sale (DETALII AICI) 

Dacă sunt și alții cu care se discută, nu știu, dar știm deja că nu avem vreo coadă de investitori dispuși să vină la Dinamo. Din păcate, marea problemă este că nu am obținut nici măcar un sponsor din ultimele negocieri,suntem fix în același punct în care ne aflam și în urmă cu o lună de zile, ori asta nu este nicidecum un lucru îmbucurător.

DDB în nevoia de restart: DDB a intrat cumva în stare letargică, nu este o acuză adusă nimănui, cumva trebuie să ne asumăm cu toții acest lucru, dar din punct de vedere financiar, sprijinul nu este nicidecum într-un punct în care să sugereze că putem veni cu un mare plus pentru club și trebuie urgentată cumva acțiunea de ”reconstrucție”, să se dea drumul la treabă mai repede, să se vină cu opțiuni noi de cotizare, să creștem, altfel va fi greu pentru Dinamo. S-a lansat și în emisiunea de dimineață ideea de a încerca să fim noi cei care preluăm pachetul majoritar de la Dorin Serdean, de ce nu?

Plan sportiv, cu asta defilăm: Tind să cred, poate mă aventurez, dar nu cred, din punct de vedere sportiv cu asta vom lucra, nu cred că va mai suferi lotul cine știe ce modificări, poate cumva să se găsească ceva pe final de mercato, ori după, liber de contract, cu pretenții salariale mici, în special în ofensivă, dar cred că în mare măsură cam acesta va fi lotul. Dacă ne oferă ceva perspective, aici îmi este greu să spun, fiecare poate avea o opinie, eu nu pot da un verdict.

Piatră de moară numită Serdean: Așa cum am mai menționat în decursul timpului, rămâne problema Dorin Serdean, care trebuie rezolvată în următoarea perioada, ori prin venirea unui investitor, ori prin înlăturarea lui din acționariat, dar nu se poate că Dinamo să aibă în cotinuare un acționar majoritar a cărui contribuție este în continuare 0 și mai mutl decât atât, blochează tranzacțiile.

Toamna grea: A venit toamna, trebuie să vină și refacerea planului de reorganizare, moment în care trebuie să între în scenă Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al clubului. Mulți poate sunt sceptici să vină la un club unde apar sume atât de mari de plătit, odată cu refacerea acelui plan, trebuie să se schimbe perspectivele. Însă pasul ar fi să REUȘIM ACEL HAIRCUT!

Trebuie să fie o toamnă a acțiunilor, dacă alții nu se întrevăd, poate DDB, printr-un nou început, printr-un restart, prin oamenii noi din program, prin ideile noi, va reuși să dea un suflu nou acestui club! Nu avem de ce să renunțăm la luptă, da, sunt multe lucruri în defavoarea noastră, dar lupta merge mai departe

HAI DINAMO

loading...

Lasă un răspuns