Nu căutati în DEX, termenul nu există, dar cu sigurantă ar trebui inventat. Erau vremuri când jucătorii noștri faultau limbă romană în fiecare interviu, dar dădeau dumnezeiește cu șutul în minge.
Au trecut anii, vremurile s-au schimbat, jucătorii aceeia care nu știau să vorbească au imbătranit. Acum, cu mici excepții, au devenit familiari cu mass media, s-au împrietenit și cu limba romană și au de cele mai multe ori prestanțe decente în presa.
Aseară, la finalul mecilui cu Danemarca am avut ocazia să ascult interviurile date de noii tricolori. Un limbaj cursiv, cuvinte alese care curgeau frumos, păreau băieti care au trecut pe la scoală și nu au avut multe absențe la orele de limbă romană.
Discursul lui Keseru a fost chiar un discurs bun,foarte bun. Dorea să facă să înțelegem că un atacant nu trebuie să înscrie și că ar fi bine să apreciem restul pașilor pe care îi face pe gazon. L-am ascultat și brusc mi s-a făcut dor de limbajul butucănos a lui Ionel Augustin. Oneata nu știa să vorbească, dar doamne cum știa să dea goluri.
Îmi e dor de gesturile lui Andone,de echipă din anii 90 și de modul în care evitau camerele de luat vederi, sau faultau limbă romană atunci când nu scăpău de jurnaliști.
Pe atunci aveam FOTBALIȘTI buni și nu VORBACI buni. Există o zicală ce spunea că „mintea fotbaliștilor trebuie să fie în ghete”
Da- faultau romana, Da- trăgeau chiolhanuri de pomină, DA- făceau multe prostioare și păreau taranusii din Est, dar jucau FOTBAL, erau buni și ne mândream cu ei.
Astăzi avem copii cuminți care știu să vorbească, dar atât, la fotbal au rămas corijenti. Trist este că limba romană o poți invata oricând- fotbalul nu.
După meciul de ieri mi s-a făcut tare dor de „faultacii” cu geniu în gheată.
loading...
