Cred că dacă m-aș apuca de vândut tricouri, fulare și alte articole în culorile și cu însemnele lui Dinamo, nu aș muri de foame , ba chiar aș trăi bine. Pentru că aș ști să vând ceva ce prezintă spiritul care mă reprezintă.
I se spune sport de performanță, fotbal de performanță, făcut de profesioniști. S-au dus și s-au șters acele poze sepia de altădată in care fotbaliștii parcă reînviau un joc popular de demult, de la daci poate, o horă , o bătută de duminică. Acum totul s-a schimbat, nici nu știi cum mai e : ori fotbalul e luat de pe play-station , ori play- station din fotbal, atât de digitalizat și nefiresc de exact a devenit acest sport cu balonul rotund. Dar la noi nu-i chiar așa, bineînțeles.
Aici , pe alocuri e precum un joc cu oameni care nu-si găsesc întotdeauna încălțări pe măsură . Dar atunci când nu e calitate e bârfa goală cu fotbaliști beți și tot felul de can-can- uri cu miros greu de paparazzi și șuste cu învârteli „burlești”. Parcă de la Nenea Iancu, deși e Nenea Iorgu de fapt, cu verdicte care pot face după mult timp să se răstoarne o nouă căruță cu proști, intr-o zi de miercuri printr-o-o veste din munții Alpi.
Noua stagiune bate la ușă. Liga 1 și-a prezentat candidatele și sună gongul primei etape . Cam unde ar trebui să fie Dinamo București în viziunea noastră ? Eu spun că în centrul tuturor. În mijlocul lucrurilor, restul gravitând haotic in jurul nostru ca niște protoni și „electroji”.
Nu ne pasă de ei , ce spun pe la emisiuni, cum își împart ei treptele favoritelor… Eu mai bine închid televizorul și-l scot din priză decât să-i privesc. Nu ne pasă nouă că Becali are anul asta mai mulți berbeci sau batali decât oi. Nici că CFR umblă cu Bursucu in luna lui cuptor.
Nu ne pasă nici de regi, de dame de pică sau valeți dubioși ce fac legea la curtea părăsită a prințului exilat Vasaras. Fără să cârcotim, să cârtim, colcăind de neîncredere doar văzându-ne de borșul nostru să nu fie nici prea dulce nici prea acru ci exact ca de potroace, pentru zilele de după chindii.
La Dinamo au venit jucători, au plecat jucători . Că au venit cu un picior în minus , că sunt liberi de contract , dacă Contra ia acceptat noi de ce n-am face-o. Poate că investițiile par zero dar mărirea fondului lunar de salarii cum se numește ? Noi românii la critici ne pricepem , judecăm , dăm sentințe pentru toți și ne otrăvim cu riscul de a ne îmbolnăvi de pesimism cronic, boală ce nu mai are leac.
Mulți spun că s-ar fi putut face mai mult pentru echipă. Nu . Nu se putea mai mult. Față de anul trecut suntem într-o creștere evidentă. Aceeași titulari în proporție de 75 % , chiar dacă nu vor fi prinși toți în noua formulă, același antrenor , același concept și cu timp suficient pentru a-și implementa strategiile.
Într-o țară în care parcă înoți împotriva curentului până și spre piață cu sacoșa in mână, speriat de lista de cumpărături , speriat de eventuale noi preturi la tarabă, speriat de zilele care au mai rămas până la următorul salariu , ce te face să nu fii obiectiv ?
A văzut cineva in Negoiță un Mesia a lui Dinamo ? Oare un club de fotbal nu se confruntă din ianuarie până în decembrie cu aceleași probleme ca și o familie obișnuită de români ? E exact același lucru.
Indiferent dacă sunteți de acord sau nu cu mine , în perspectiva începerii noului sezon al Ligii 1, eu atât văd în fața ochilor : Doar Dinamo București !
