marți, iulie 1, 2025
AcasăEditorialDivide et Impera

Divide et Impera

Uitându-ne în jurul nostru și de-a lungul istoriei acestui popor vedem c-am fost victima multor trădări.

De cele mai multe ori banii, puterea sau influența îi cumpărau pe cei slabi în duh și ajungeau să-i vândă sau să-i omoare pe cei care luptau pentru un trai mai bun, pentru privilegii lărgite ale celor asupriți sau simplu pt. starea de bine a întregii societăți.
Desigur, aceasta este istorie, s-au întâmplat, ce relevanță au în contextul actual, al modernității și al progresului general „acceptat” de societate. Să fie așa oare? Pentru a înțelege prezentul este nevoie de o mai mare aplecare asupra trecutului, pentru a înțelege greșelile și de ce nu trădările sau cum funcționează acestea.

Și iată, dragă cititorule cum ajungem în prezent, un prezent al clubului Dinamo, care nu poate face rabat de la metehnele secolelor de mult apuse. Deși clubul se află în acest moment pe un drum bun, stabilitate financiară, rezultate sportive și perspective reale de salvare directă de la retrogradare, tot se găsesc personaje care să destabilizeze armonia și încrederea suporterului dinamovist. Ce faci atunci când nu te poți lega de probleme sportive? Cauți o breșă administrativă, să găsești ceva acolo, care să stârnească o trăire negativă sau să ridice un semn de întrebare suporterului dinamovist.

Dacă pentru moment subiectul directorului sportiv nu mai produce interes, salariile sunt plătite la zi, iar departamentul sportiv dispune de condiții mai mult decât decente pentru nivelul primei ligi, ajungem să ne legăm de principalul artizan ar revirimentului sportiv – Zeljko Kopic. Momentan acești detractori nu se pot lega direct de forma sportivă și atunci, indirect caută să găsească un motiv de discuție în rândul suporterilor dinamoviști – cine l-a adus de fapt pe Kopic?!

Pe lângă amuzamentul provocat de această întrebare fără niciun fel de sens, mă stârnește și un sentiment de milă pentru căutătorii de „senzațional” din presa românească. Unde este relevanța acestui fapt pentru suporterul dinamovist? O echipă este formată din mai mulți oameni, iar în ședințele de lucru, se discută, se dezbate și într-un final se ajunge la o concluzie cu privire la decizii, măsuri sau strategie. Dacă un membru al echipei vine cu o propunere, iar aceasta este general agreată de factorul decident, se ajunge la o implementare, iar rezultatele sunt cele scontate, devine irelevant într-o oarecare măsură cine a venit cu acea propunere. Desigur, într-o corporație este relevant, deoarece acea persoană este pasibilă de o avansare sau cel puțin o mărire de venit.

În sfârșit, tot ceea ce contează, este că Dinamo sub conducerea lui Kopic a reușit să aducă jucătorii necesari ridicării nivelului de joc, care într-un final trebuie să ne aducă în obiectivul declarat de a rămâne în prima divizie, de ce nu și fără baraj. Mă bucur că, domnul Kopic a reușit să stabilească o relație bună cu partea administrativă a clubului, astfel încât și strategia de transferuri a funcționat. Sigur, au existat eventuale lacune, însă într-un final, rezultatul este pozitiv.

Nu mai căutați să semănați teamă și să scuipați venin la adresa suporterului, nu mai încercați să-l manipulați de „dragul adevărului”. Fiecare are dreptul la opinie și viziune proprie, însă nu încercați să implicați sau să vă folosiți de suporterul dinamovist în războaiele sau interesele voastre. Veșnica voastră nemulțumire o revărsați ca fiind opinia general acceptată de către suporterul dinamovist, încercați să opriți orice fel de apropiere a suporterului de ceea ce se întâmplă în acest moment în sânul clubului.

Voi, cei care mai ieri spuneați că suntem divizați, că nu mai strângem rândurile, veniți astăzi să căutați scindarea noastră de dragul intereselor voastre mărunte? Degeaba spuneți, că-l cunoașteți pe suporter, iar acesta nu este fraier deloc, deoarece prin gesturile voastre demonstrați contrariul cu privirea voastră reală asupra suporterului dinamovist. Va veni și ziua scadenței, ziua în care nu veți mai avea pe cine să manipulați sau să influențați. Clubul va ajunge acolo unde îi este locul, iar datoria noastră de suporteri este să-i fim alături clubului în acest proces de a redeveni o forță a campionatului.

Ne vedem duminică la Sibiu, dragi dinamoviști! Împreună suntem mai puternici, împreună suntem precum un zid de nepătruns în calea celor care doresc răul clubului nostru. L-am salvat în nenumărate rânduri și-l vom proteja de toți cei care-i doresc răul! Înainte câinilor, săiînvadăm Sibiul și să-i purtăm pe jucătorii noștri spre victorie!

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare