Dinamo se pregătește pentru duelul de la baraj.
Team-managerul echipei, Florin Răducioiu, nu a mai fost la fel de activ în declarații odată cu venirea lui Dusan Uhrin, nu a mai fost prezent la conferințele de presă săptămânale, dar oficialul dinamovist este mulțumit de munca depusă de antrenorul ceh.
Totodată, se poartă și discuții pentru sezonul următor, discuții la care participă Iuliu Mureșan, Dusan Uhrin și Florin Răducioiu:
,,Din păcate, nu am reușit să evităm acest baraj, trebuie să acceptăm realitatea, ne mai așteaptă câteva meciuri pregătitoare pentru acest baraj. Mister încearcă să își facă o idee de jucătorii cei mai în formă, motivați, de încredere, să pregătim barajul cu jucătorii cei mai în formă. Depinde cât de motivați vor fi jucătorii noștri, vor rezista la presiune.
Cealaltă echipă va avea motivația de a promova, noi de a nu retrograda. Vor face diferența detaliile, experiența, dar mai ales motivația. Sunt convins că suporterii, mă închin în fața acestor băieți care vin în orice deplasare, avem datoria morală de a le da această satisfacție de a rămâne în prima ligă. Vom avea două finale și vom reuși să ne salvăm. Trebuie să vedem ce vom face la anul.
Sâmbătă este meciul cu Clinceni, urmează Botoșani și Arad. Nu e important cu cine vom juca la baraj, sunt echipe foarte bune, care își vor da viața pe teren.
Uhrin încearcă să îi cunoască cât mai bine, suntem de 2 luni împreună, încearcă să găsească formula ideală, astea se văd la antrenamente și la meciuri. Face o treabă bună, îmi place personal de el, cum pregătește echipa, nu am decât să fiu optimist. Restul se va vedea pe teren, vom fi trași la răspundere de rezultate, ele sunt cele mai importante.
Am avut o întâlnire cu Mister și Mureșan, este o a doua întâlnire să ne uităm pe lista echipei, cei care termină contractele, cei care mai au contracte până în 2023 și 2024, Uhrin are ultimul cuvânt și într-adevăr, lista este lungă cu cei care termină contractul.
Vom vedea, mai e nevoie de timp. Indiferent unde vom juca, ne trebuie echipă mult mai bună. Problemele sunt destul de grave în ceea ce privește banii, lucrăm la asta, vom avea după meciul cu Clinceni o nouă discuție, ne vom întâlni din nou și vom trasa mult mai bine, pentru a vedea cu cine vom merge mai departe la anul” , a declarat Florin Răducioiu pentru Orange Sport.
Legat de sigla: ,,Se lucrează, nu vreau să intru în detalii, ați văzut ce s-a întâmplat, trebuie să ne reorganizăm, să vedem ce se va întâmpla, asta este situația. Este important ca echipa să se salveze, este un obiectiv primordial, este de negândit, Dinamo nu a mai fost în situația asta inedită, nu ne așteptăm să jucăm un baraj pentru a rămâne în Liga I”.
Pe ce mizează Uhrin în lupta de la baraj! Schimbări pregătite pentru meciul de sâmbătă
Antrenorul ceh Dusan Uhrin jr a declarat, joi, la Săftica, într-o conferinţă de presă, că doreşte să o salveze pe Dinamo de la retrogradarea în Liga a II-a de fotbal.
”Vreau să o salvez pe Dinamo, e adevărat. E foarte dificil, situaţia este care este, mă aşteptam să fie dificil, dar trebuie să mă concentrez pentru a-i pregăti pe jucători”, a declarat tehnicianul.
Dusan Uhrin a afirmat că nu ştie dacă va rămâne la Dinamo în cazul în care echipa va retrograda. ”Depinde care va fi situaţia”, a menţionat cehul.
În perspectiva barajului pentru menţinerea în Liga I, Uhrin jr a declarat: ”Toate echipele din play-off-ul Ligii a II-a sunt echipe bune, toate au jucători din Liga I pe care îi cunosc, dar noi trebuie să ne concentrăm pe noi şi să nu ne gândim cu cine am putea juca, pentru noi e important să fim pregătiţi”.
”Primele 3-4 echipe din liga a doua sunt bune, am văzut multe meciuri şi au un joc bun, va fi 50%-50% şi nu ştiu cine va avea avantajul. Depinde de forma în care vor fi jucătorii, din punct de vedere fizic şi psihic, dar şi de alte lucruri. Va fi peste o lună şi nu ştim încă ce va fi atunci”, a mai spus antrenorul lui Dinamo.
”Sper că vom avea susţinerea suporterilor noştri, pentru că sunt al 12-lea jucător. Ar fi bine să jucăm pe un stadion mai bun, cu o bază bună, pentru a reuşi o evoluţie bună”, a adăugat Uhrin.
Antrenorul lui Dinamo a mai spus că jucătorii au arătat ”concentraţi la antrenamente, toţi s-au pregătit bine”, înaintea partidei de sâmbătă cu Academica Clinceni.
”Ne-am pregătit normal, am avut două antrenamente pe zi, astăzi a fost un antrenament mai tare, dar toată lumea trebuie să fie pregătită pentru baraj, iar acest meci (cu Academica Clinceni, n. red.) este important pentru mine, deoarece am schimbat un pic echipa, iar jucătorii care au evoluat mai puţin trebuie să îmi arate că sunt pregătiţi şi ei pentru baraj”, a concluzionat Uhrin.
Dinamo o întâlneşte pe Academica Clinceni, sâmbătă, de la ora 12:30, pe Stadionul Dinamo, în etapa a şaptea a fazei play-out a Ligii I.