AcasăUncategorizedDiscuții cu noi investitori! Când este prevăzută ieșirea din insolvență

Discuții cu noi investitori! Când este prevăzută ieșirea din insolvență

Eugen Voicu a oferit ultimele detalii despre situația lui Dinamo, atragerea de noi investitori și ieșirea din insolvență.

Despre ieșirea din insolvență: Ați văzut modul nostru de comunicare. Acum am anunțat focusul nostru pe 3 lucruri pe care le-am îndeplinit. În primul rând am zis că vrem să se aprobe un nou plan de organizare și restructurare, să jucăm în Liga 1 și să ieșim din insolvență.

Urmează să ieșim și din insolvență. E prioritatea noastră numărul 1. Este o estimare la finalul iunie ar trebui să fim rezolvați”, a explicat Eugen Voicu la Fanatik Superliga.

Discutii cu investitori: ,,Avem discuţii, nu pot să dau detalii. Dar suntem într-un moment în care stabilitatea financiară este asigurată. Nu avem problemele pe care le-am avut pe parcurs. Am avut multe nopţi nedormite în perioada aceasta. Acum suntem pe un traseu echilibrat. Licenţa va fi rezolvată, există bani. Noi suntem în discuţii cu persoane fizice şi juridice.

Lucrurile vor arăta cu totul altfel. Inclusiv academia de copii. O să investim foarte mult acolo. O să atragem bani, din sponsorizări, Dinamo este un club atractiv pentru companii. 

Am avut un buget spre 7 milioane de euro. Din păcate, la încasări nu ne-am atins ţintele, dar am fost conform estimărilor noastre, în rest”, a spus Eugen Voicu la FANATIK SUPERLIGA.

,,Vrem să redefinim misiunea, viziunea şi valorile clubului. N-am găsit nimic în club.  A fost golit de orice. Cred că trebuie să le rescriem, chiar dacă sunt cunoscute, trăite de suporteri în mare măsură şi mai puţin de echipă. Parte din acest demers a fost dialogul cu Mircea Lucescu. 

În acest demers nu este decât un personaj care ne dă feedback. Sunt interviuri, care se vor desfăşura şi cu jucătorii şi cu antrenorii, cu angajaţii clubului, cu toţi stake-holderii. 

A fost deja interviul cu Mircea Lucescu, în care vorbeşte despre viziunea pe care o are dânsul, despre un club de fotbal care vrea să facă performanţă. Decizia îi aparţine dânsului.”, a mai spus Eugen Voicu

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

82,000FaniÎmi place
15,100AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare