Dinamo a aratat jalnic in meciul cu Viitorul si nimeni nu intelege de ce echipa care elimina pe Fcsb din Cupa acum cateva saptamani, poate sa arate in acest hal in ultima saptamana.
Dupa infrangerea de la Giurgiu, in care Dinamo nu a aratat absolut nimic, a venit si meciul de ieri, in care Dinamo a aratat lamentabil, am fost carne de tun pentru o echipa care castigase un singur meci in 11 dispute, cu Mircea Rednic la comanda.
Paul Anton a vorbit si el despre infrangerea cu Viitorul si recunoaste ca vina este numai a jucatorilor, nu si a antrenorului: „Nu am prea multe cuvinte. Nu am aratat ca o echipa, nici in atac, nici in aparare. In fotbal sunt si astfel de momente, dar nu mai suntem echipa aia compacta, nu respectam ce vorbim in vestiar si ce vorbim la antrenamente.
Am discutat intre noi, ne-am spus anumite lucruri. Totul pleaca de la atitudine si de la concentrare. Daca la nivelul asta nu ai atitudine si concentrare te costa si se vede. La Dinamo mereu e o presiune, e un club imens si din pacate nu ne-am ridicat la nivelul fanilor care fac sacrificii. Trebuie sa constientizam unde suntem si sa avem o atitudine mai potrivita.
Nu vad de ce sa plece antrenorul. Problema e la noi, noi trebuie sa fim mai responsabili. Am facut niste greseli mult sub nivelul Ligii 1, e vina exclusiv a noastra”. a spus Paul Anton dupa meci.
STELIANO FILIP: „Imi este rusine, sunt primul vinovat, imi gasesc cu greu cuvintele, nu asta este fata lui Dinamo, chiar daca sunt unele probleme. Cand joci asa, cand nu ai atitudine, nu ai voie sa te prezinti asa la un joc din Liga I. Imi pare rau si sper ca ne-a mai ramas cupa, sa mergem sa ne calificam, sa mergem mai departe, daca vom avea atitudinea asta, ne vor pune probleme mari cei de la Calarasi. Dinamo nu sta intr-un jucator sau doi, Puljic si Sorescu sunt jucatori de valoare, dar la scorul asta, la atitudinea de azi, nu ai voie sa joci asa.
Din pacate, asta est situatia, ne este greu, imi gasesc cuvintele cu greu, astia suntem, trebuie sa strangem randurile, vom discuta, vom analiza, trebuie urgent sa schimbam fata echipei. Normal ca ma doare, am venit cu sufletul aici, am venit sa ajut, din pacate, eu imi reprosez, am fost astazi pe teren si nu a m putut sa fac mai nimic.
Sper din tot sufletul sa ne adunam si de la meciul viitor, cel din Cupa, putem sa salvam sezonul. Atitudinea face diferenta. La Dinamo nu o sa fie liniste, stabiltiate, dar ce vina are antrenorul cand luam mereu gol din faza fixa, cand facem aceleasi greseli, ce vina are antrenorul ca nu avem atitudine in teren?” a spus Filip la finalul partidei.