Discuția purtată de Mureșan cu Rednic! Obiectivul președintelui

Stiri Dinamo

Scris de:

Din punct de vedere sportiv lucrurile merg deloc bine la Dinamo și președintele clubului, Iuliu Mureșan, a vorbit despre situația de la echipă, mai ales că aseară a părut extrem de dezamăgit și nervos după o nouă înfrângere a lui Dinamo.

,,Din păcate, din punct de vedere sportiv suferim foarte tare. Nu am mai câștigat din 2 august, batem pasul pe loc și echipele de deasupra noastră își măresc distanța. Dacă nu facem puncte, va fi tot mai greu. E o problemă care ne preocupă.

Am discutat azi cu Mircea Rednic. Am vorbit vreo 10 minute acolo, în birou la Săftica. Nu sunt probleme între noi, dar nu merge jocul echipei.

Chiar dacă am început foarte bine partida, ne-am tăiat și am ajuns iar la un deja-vu. Am condus și apoi am pierdut. Trebuie neapărat să ne mobilizăm, să ne concentrăm și să facem puncte. Nu sunt supărat și toți suntem preocupați.

Eu cred că lucrurile se vor îndrepta foarte repede și vom face puncte. Eu cred că Dinamo se va salva, am încredere. Văd cum lucrează jucătorii, știu ce se întâmpla la antrenamente.

Sunt mai multe cauze, lotul nu este omogen. Au fost aduși jucători în fiecare lună, e foarte greu să acoperi o lipsă a pregătirii din vară. Se recuperează greu, e risc de accidentări, sunt mai multe probleme, și obiective, și subiective”, a declarat Iuliu Mureșan la Playsport Live.

„Discutăm concret, facem tot posibilul ca să se îndrepte cât mai repede lucrurile. Avem un lot… valoarea individuală a jucătorilor este mai mare decât valoarea echipei. Dacă luăm jucătorii individual, și-ar găsi loc mult mai sus în Liga 1.

Dar nu pot să detaliez și nu pot să dau din casă. Lucrurile nu le rezolvăm public, le rezolvăm în vestiar. Trebuie puși pe picioare, avem un lot mare. S-ar putea să mai plece vreo doi, trei jucători. Vom face o analiză, în funcție de cum se pregătesc, de prestația lor. Multă mișcare nu o să fie, nu asta e problema.

Mircea Rednic este mulțumit în mare, dar ar mai fi un post.. O să spunem la momentul potrivit. E devreme să spunem acum, nu ar fi bine.

Planul este de a obține prima victorie, să intrăm pe un făgaș normal. Putem împreună, cu Mircea Rednic. Sincer, când a venit Mircea Rednic, am jucat prima partidă cu UTA, și echipa a jucat bine. Apoi am avut cu Rapidul, când am fost tot așa egalați.

După aceea lucrurile nu au continuat cum ar trebui. Echipa suferă din punct de vedere al omogenității. E o cauză și faptul că au venit și foarte mulți jucători noi și în timp scurt.

Îmi propun să facem 12 puncte până la meciul cu Farul, în următoarele patru partide”, a mai pus administratorul special al „câinilor”, în cadrul emisiunii Playsport Live.

Până la pauza de iarnă, Dinamo mai are de jucat cu FC U Craiova 1948 (acasă), Academica Clinceni (deplasare), Chindia Târgoviște (acasă), CS Mioveni (deplasare) și Farul (acasă).

Concluziile lui Rednic după meciul cu Voluntari! Ce trebuie să se schimbe în cadrul echipei

Dinamo a pierdut la Voluntari cu 2-1, un meci în care am deschis scorul, dar nu am știut să gestionăm avantajul de pe tabelă.

Mircea Rednic a fost dezamăgit la finalul partidei și în cadrul conferinței de presă a vorbit despre evoluția echipei și unde s-a pierdut meciul:

,,Dezamăgit pentru că băieții au jucat, și-au dorit, a fost mult mai bine că la ultimul meci. Păcat că am fost surprinși de câteva contraatacuri, nu am reușit să îi blocăm, mai ales în partea noastră stângă, aici au creat superioritate, aici a venit și faza golului”, a spus Rednic în cadrul conferinței de presă organizate după meci.

Rednic a spus că nu îl consideră pe Gluhakovic principal vinovat pentru înfrângere și spune că nu are altă soluție pentru postul de fundaș dreapta: ,,Nu am alte soluții pentru partea dreapta, Sorescu joacă bine unde i-am spus de la bun început să joace. Să joci primul meci, a greșit Gluhakovic, până să ajungă la el, aveam posibilitatea să degajăm, am încercat să preluăm, să filozofăm, a ajuns la el și nu a știut ce să facă. Nu numai din cauza lui Petar am luat gol, au fost greșeli mai multe.

S-a pierdut pentru că am comis greșeli, în loc să jucăm simplu, ne-am complicat, asta e stilul lor de a juca, pe contre ne-au surprins. Se vede o schimbare, știam că o să fie o perioadă grea, în care sunt multe schimbări, jucătorii fac eforturi mari să revină, mă refer la primul val de jucători, Torje încă se caută, Filip a fost accidentat, e nevoie de puțin timp”  a mai spus Rednic.

Rednic spune că și starea de spirit a jucătorilor trebuie îmbunătățită, să fie ceva mai pozitivi pentru perioada următoare, mai ales că urmează meciuri decisive pentru Dinamo:

,,Chiar am avut o discuție, trebuie să fim mai optimiști, să iei lucrurile bune din acest meci, nu am jucat cu o echipă slabă. Trebuie să depășească momentul greu, dacă ei nu sunt convinși de lucrul asta, mai sunt multe etape, se vede echipa, grupul, are calitate și putem să ieșim din pasa asta.

Sorescu a înțeles că acolo este postul lui, nimeni nu are nimic cu el, echipa are nevoie de el, s-a implicat și pe fază defensivă, păcat că am avut multe situații în care s-a demarcat bine și nu am pasat. I-am surprins de multe ori și am avut superioritate.

În loc să dăm drumul la minge, am început să filozofăm, să dăm pase în zone unde nu era nimeni, să dăm diagonale unde nu era nimeni. Ei aveau probleme ca fundașii centrali erau foarte răsfirați, dar ultima pasă a fost proastă. Schimbările efectuate nu au adus un plus”.

Rednic a spus din nou că perioada aceasta jucătorii trebuie să îi arate că merită să rămână la Dinamo și totodată pentru meciul de vineri seară va avea 2-3 soluții în plus în cadrul formulei de start:

,,Nu avem ce să facem, mă bucur că mai revin 2-3 jucători, e o perioadă în care trebuie să văd toți jucătorii, le-am dat șanse tuturor, nu îmi poate reproșa cineva că nu au avut șansă. Să își facă autocritica, să fie mai realiști, nu să caute scuze, oboseală, adversarul. Eu am fost corect cu ei și toți au șanse să joace. Până în iarnă trebuie să facem puncte.

Meciul cu Craiova, jucăm și acasă, eu cred că trebuie să avem o altă reacție față de ultimele meciuri de acasă”, a mai spus Rednic la conferința de presă.

loading...

Lasă un răspuns