Fotbalul funcționează pe aceleași principii ca viața de zi cu zi , fie te autodisciplinezi fie viața are mijloacele de a te disciplina.
Dinamo a obținut un punct „disciplinat” aseară pe stadionul din Giurgiu. Nu a fost deloc artă în jocul băieților noștri, a fost doar muncă, organizare și responsabilitate.
Uhrin a urmărit jocul lui Dinamo, cunoaște lipsa de abilitați ofensive a jucătorilor pe care îi are la dispoziție și știe bine că doar printr-o organizare bună poate obține ceea ce își dorește. Trebuie să ținem cont și de jocul adversarei, Astra sub comanda lui Negoe este o echipă care stăpânește foarte bine știința apărării.
A fost o partidă cre ne-a ținut doar pe noi cu sufletul la gură, probabil un spectator neutru ar fi schimbat repede canalul și ar fi văzut ceva mai alert. Girgiuvenii s-au închis, noi ne-am inchis, ocaziile la cele două porți se pot număra pe degetele unei singure mâini.
Evoluția post cu post:
GUDMUND- Nordicul a dat siguranță, a ieșit bine pe centrări, a scos fabulos în finalul primei reprize un șut care părea că se va opri în poartă – Nota 7.5
SORESCU- Mai bun decât în partidele precedente, s-a aparat bine deși a avut un adversar foarte dificil, pare în ușoară revenire de formă – Nota 6.5
BEJAN – Una din partidele solide făcute în tricoul lui Dinamo – Nota 6
ALBENTOSA – Un fundaș de calitate cu intervenții utile – Nota 7.5
FILIP – Mult mai disciplinat decât în partidele precedente, părea însă că a terminat benzina înainte de minutul 75 – Nota 6
RAUTA – Joc solid, în media acestui sezon – Nota 6
ACHIM – Încet, prea încet, a încercat să ordoneze jocul la centrul terenului dar pare mereu cu frană de mană trasă – Nota 4.5
MIHAIU – Nu a displăcut dar nu a impresionat, același jucător care pare că nu poate face diferența – nota 4.5
CREȚU – Muncă de salahor, în mod clar nu are calități pt a juca în bandă – Nota 4.5
ANTON- A muncit mult însă postul din spatele vârfului nu este potrivit lui – Nota 5
NEMEC – A alergat mult, a muncit, dar nu a fost eficient – Nota 5.5
MORSAY – Cele mai bune minute de când a venit la Dinamo – Nota 6.5
Dinamo nu convinge dar obține acel punct pe baza căruia poate construi în următoarele etape.
HAI DINAMO!



