După ce brazilianul lui Dinamo își pierduse actele în startul sezonului, portughezul Diogo și-a pierdut telefonul în taxi.
Portughezul de 28 de ani a efectuat în această dimineață vizita medicală la Institutul Național De Medicină Sportivă, dar și-a dat seama la scurt timp că și-a pierdut telefonul personal. Mijlocașul ajunsese la sediul INMS cu un taxi, dar, evident că șoferul a dispărut și nu i-a mai adus telefonul jucătorului sosit în această vară la Dinamo, ne informează Dolcesport
Ultima oară la RCD Mallorca, în liga secundă a campionatului spaniol, Diogo Ferreira Salomao și-a început cariera la juniorii clubului CF Estrella Amadora. Noul component al lotului pregătit de antrenorul Cosmin Contra a evoluat în campionatul Portugaliei pentru Casa Pia AC, Real Massama SC și Sporting CP, iar în Spania a jucat pentru Deportivo La Coruna și RCD Mallorca.
Nu este primul jucător străin al lui Dinamo care are probleme după ce sosește în România. În februarie, brazilianul Rivaldinho s-a plâns pe rețelele de socializare de faptul că și-a pierdut portofelul personal, care conținea două pașapoarte, dar și alte documente importante, adaugă sursa citată.