Dinu despre Stoican: ,,Peste tot pe unde a fost, n-a făcut absolut nimic”

Stiri Dinamo

Scris de:

Cornel Dinu (73 ani) a comentat în stilul caracteristic înfrângerea lui Dinamo cu CSU Craiova, scor 1-6, exprimându-și nemulțumirea față de antrenorul lui Dinamo, Flavius Stoican (45 ani).

După 25 de etape, Dinamo are doar 12 puncte strânse, iar apărarea este cea mai slabă din istoria clubului, golaverajul fiind de 17-58 în actuala stagiune. După meci, Cornel Dinu a analizat situația clubului, și, printre altele, a comentat atitudinea lui Flavius Stoican, pe care o consideră una lipsită de demnitate.

„Și-a pierdut ochelarii, nu mai are ochelarii, că vedea altfel meciurile. Iar aici, speech-ul ăsta pe care îl are, pentru mine este înfiorător.

În mod normal, dacă ai o anumită demnitate fotbalistică și dacă nu esti pur și simplu o făcătură intrată în a conduce echipe de pe marginea terenului, nici nu te mai prezinți. Are niște exprimări care nu au nimic în comun cu realitatea, dar nu-i prima dată, e de când a venit la Dinamo.

Tupeu obraznic! Asta este caracterizarea lui: tupeu obraznic. Peste tot pe unde a fost, n-a făcut absolut nimic și nu se justifică sub nicio formă aducerea lui, mai ales în situația asta la Dinamo”, a spus Cornel Dinu despre Flavius Stoican.

CE A DECLARAT STOICAN LA FINALUL PARTIDEI: 

„Fără cuvinte. Am făcut un meci prost, am început de la 0-1, am luat gol la primul șut… apoi penalty înainte de pauză, 0-2.

Joc slab, multe greșeli. Am încercat să schimbăm sistemul, să jucăm cu 5 fundași, să nu mai facem cadouri, dar asta e situația. nu dau vina pe un jucător anume, chiar dacă s-au făcut greșeli individuale. Încercăm să scoatem cât putem din fiecare meci.

Am văzut azi o echipă de play-off și una care e la retrogradare. Asta e diferența. Am luat 3, 4, acum 6 goluri… Nu aș vrea să fie doar portarul vinovat. Până să ajungă adversarul la el, trebuie să-l blocăm. Pierdem cu toții.

Suntem la reanimare, n-am murit. Mă dezamăgește că nu avem încredere. La antrenament, înainte de meci, toți sunt dornici, la meci parcă avem plumb în picioare. E teama asta. Jucătorii au potențial, dar există o temere. Psihic nu sunt în regulă. Au frică de a juca.Am venit să ajut, cât se poate. Încerc să ridic moralul, fiind căzuți așa, să mai vin și cu critici clar nu le face bine. Eu cred în potențialul lor, chiar dacă evoluția nu e cum ne așteptăm”, a declarat Stoican la Look Sport.

,,Azi ne-a lipsit mult Ivanovski, ține de minge, chiar dacă nu marchează, s-a văzut că nu a fost. Evoluția nu e cum ne dorim, dar potențial există.

Suporterii au ajuns la capătul răbdării, au perfectă dreptate. Pot să ne înjure, să facă orice. Dacă eu am sentimentul ăsta de împietrire, vă dați seama cum sunt ei. Încerc să nu cedez, dar când vezi un asemenea joc… Până acum am avut un joc bun, cum a fost la Botoșani, chiar dacă am luat 4 goluri. E dureros.

Nu sunt omul care să țin de scaun. Când se va lua o decizie despre viitorul lui Dinamo… Nu-mi convine, dar e realitatea. N-ai rezultate, pleci.”

loading...

Lasă un răspuns