Echipa de handbal reușește an de an să ne facă bucuroși, să adune trofee peste trofee în visteria clubului.
Țînând cont de ultimul event reușit, dacă cineva mai avea dubii, în acest moment putem discuta fără niciun fel de reținere despre o DINASTIE. Nu există o definiție clară a unei dinastii în sport, dar pe scurt, trebuie ca o formație, un club, să domine ani la rând competițiile în care evoluează. În NBA spre exemplu, regula ar fi participarea în minim 3 finale consecutive. Un lucru din ce în ce mai rar în acesti ani, în care contractele sunt pe o perioadă determinată, posibilitatea de a merge în orice colț al Europei, la un club care oferă un salariu cu mult peste posibilități, factori care nu îți oferă mari speranțe în realizarea unei serii de trofee precum cea realizată de Dinamo.
Dinamo a mai avut parte de dinastii, în fotbal a fost echipa de la începutul anilor 60′, una și în anii 70′, chiar și echipa de la începutul anilor 80′, însă în ,,era modernă” sau post 89′, aproape că nu s-a mai întâmplat în sportul de echipă de la noi, în familia Dinamo. Echipa de handbal a reușit acest lucru. Și premisele nu prea existau la începutul deceniului trecut.
Până la venirea lui Daniel Georgescu, echipa de handbal aproape că își pierduse identitatea, formația noastră a fost nevoită să joace ani la rând în alte orașe, precum Călărași, Buzău sau Brașov. Echipa a fost ținută în viață din ambiția lui Ovidiu Semen. Însă odată cu terminarea construcției sălii polivalente Dinamo, s-au creat bazele revenirii echipei în prim plan.
Întâmplător, noi de la Radio Dinamo1948 am început să urmărim parcursul echipei îndeaproape din 2014, practic anul în care am luat și noi ființă. A fost după fotbal, al doilea sport pe care l-am urmărit îndeaproape. Sala nu era nicidecum la fel de populată așa cum este acum, nici măcar în derby-uri, dar totuși echipa începea să atragă atenția, deoarece există potențial, în jucători precum Asoltanei, Ragot, Vrankovic, Irimus, Diaw sau Mocanu. Titlul nu a venit în sezonul 2014/2015, dar echipa s-a clasat pe podium.
Însă și mai important, atunci a început să se creeze o adevărată legătură între echipă și suporterul dinamovist. În partidele din play-off cu Dunărea Călărași și Baia Mare, atmosfera în sala Dinamo a fost electrizantă, aveți mai jos câteva filmulețe realizate de la acele partide. Ambiția exista și nu am să uit ce a spus Daniel Georgescu la finalul meciului cu Turda, când Dinamo a terminat pe podium: „Acum doi ani am terminat pe 5, anul acesta pe 3, la anul o să fim pe primul loc”.
Dinastia începe! Sezonul 2015/2016 a reprezentat anul în care Dinamo a câștigat din nou titlul de campioană în Liga Națională, în urmă unei finale extraordinare cu CSM, care a mers până la meciul final, disputat în sala Dinamo. Pentru cei care va aduceți aminte, nu mai exista loc în sală cu o jumătate de oră înainte și cu siguranță am fost mult mai mulți fani decât capacitatea sălii noastre.
A fost doar începutul seriei, deoarece în anul imediat următor, echipa a repetat performanța, tot împotriva celor de la CSM București. Nu a mai fost nevoie de trei meciuri, titlul a venit în sala Rapid, în urma executării loviturilor de pedeapsă.
Dinamo în Champions League!
Primul titlu de campioană câștigat după 10 ani, ne-a permis să revenim în cea mai importantă competiție intercluburi, Velux Champions League. Fanii dinamoviști puteau urmări la treaba jucători de clasa mondială, dar nu exista teama că nu ne putem ridica la nivelul adversarilor. Nu am trecut mai departe de grupe, dar pentru un prim contact cu handbalul de elită, Dinamo se descurca excelent, însă se vedea că avem o misiunea grea în față, mai ales că ambiția lui Daniel Georgescu nu era să fim acolo, era să CÂȘTIGĂM!
A fost primul contact cu Champions League, dar a fost și primul lor contact cu PCH și atmosfera de vis care putea fi creată în sala Dinamo. Ne-ar fi ales săptămână de săptămână suporterii etapei, pentru că nu mai exista la nicio altă echipă o asemenea atmosfera.
MUTAREA INSPIRATĂ
Ca la orice echipă, au existat și momente mai grele, așa ni s-a întâmplat nouă în sezonul 2017/2018, când parcursul european nereușit a început să își puna amprenta asupra evoluțiilor din campionat, părea că suntem în real pericol să pierdem titlul. Însă o mutare s-a dovedit a fi decisivă pentru acel sezon, dar și pentru continuarea DINASTIEI: Revenirea lui Constantin Ștefan!
În ianuarie 2018 revenea pe banca tehnica și anunța: „Am de luat o revanșă”! În 2015 pleca de la Dinamo după ce terminase pe podium, nu s-a înțeles cu conducerea pentru prelungirea contractului, dar acum avea șansa să termine munca începută. Misiunea nu avea cum să fie ușoară, Dinamo era jos în clasament și în play-off conta mult să fim cât mai sus în clasament.
Însă când ai un lot extraordinar, când ai un antrenor de super clasă, nimic nu este imposibil. A fost cred cel mai dramatic titlu câștigat de Dinamo, într-o finală cu Steaua. După o victorie în deplasare, Dinamo pierdea absolut neașteptat meciul doi din sala Dinamo și părea că vom pierde finala împotriva lor. Însă cu un Saeid în forma excepțională, Dinamo s-a impus în deplasare și al treilea titlu consecutiv era la Dinamo.
La câteva zile distanță, realizam un interviu cu profesorul Constantin Ștefan și îmi spunea că a crezut tot timpul în revenirea echipei: ,,Până la ultimul meci din finală, am avut mult de muncă, am preluat echipa de pe locul 7 și era un pic în derivă. Potențial era, era nevoie de disciplină și încredere, multă muncă, ceea ce băieții au reușit să facă de când am preluat echipa. Am ajuns în marea finala cu marea rivala la meciul trei, un meci în care începutul a fost unul dezastruos, un pic presiunea trofeului s-a simțit.
Am fost conduși în minutul 15 cu 9-4. Nimeni nu mai avea speranțe, am încercat să fiu calm, să le transmit încredere, am intrat cu un deficit de trei goluri. Le-am spus doar atât, am avut două posesii și am aruncat de la poarta noastră la poarta lor goală și nu am înscris, plus un contraatac cu Descat unde am ratat. Poate era mincinos scorul, le-am spus să aibă încredere în atac, să joace acțiunile în viteza mai mare, am înscris goluri frumoase în joc de viteză”.
Însă mai aveam de luat o revanșă: CHAMPIONS LEAGUE!
COMPLETAREA DINASTIEI: PERFORMANȚA EUROPEANĂ!
O dinastie nu este completă fară a fi un factor în sportul european. În sezonul 2017/2018, Dinamo avea un parcurs mult mai slab față de prima participare în Champions League, o singură victorie și ambiția era clar să fim mult mai competitivi. Și Dinamo a fost, a terminat pe primul loc grupa D din sezonul 2018/2019 a Velux Champions League, ce ne-a oferit un play-off pentru optimile de finală. A fost primul duel cu Sporting, pierdut însă din păcate de echipa noastră, după un retur neașteptat de slab din sala Dinamo. Însă jucătorii au spus încă de la finlul meciului, că în sezonul următor vor fi tot acolo.
În campionat, Dinamo a dominat categoric lupta internă, a câștigat trofeul de campioană după o finală fară mari emoții împotriva celor de la Dobrogea Sud, în doar două meciuri fară istoric, în care Dinamo a fost echipa MULT MAI BUNĂ. De fapt, cam asta a devenit laitmotiv în Liga National, Dinamo este mult mai buna față de adversare. Desigur, titlul, al patrulea consecutiv, le-a oferit șansa băieților să își ia revanșa în Champions League.
După un parcurs fară probleme în grupe, unde am terminat neînvinși, Dinamo a dat din nou de Sporting. După o victorie la limită în Lisabona, a venit revanșa din sala Dinamo. Cu un public dornic de victorie, cu o atmosferă cum nu ai cum să vezi în Romania, în afară de sala Dinamo, echipa noastră s-a impus și obținea biletele pentru un duel de vis cu PSG. Un duel care nu s-a mai disputat niciodată.
La câteva zile distanță de la returul cu Sporting, toată planeta s-a blocat, sportul inevitabil și el, iar Dinamo nu și-a putut duce la bun sfârșit parcursul european. Dar nici în campionat, acolo unde FRH ne-a furat un titlu, desi eram de departe pe primul loc, nu am primit titlu, doar ni s-a acordat primul loc. O palidă consolare pentru o echipă care avea un parcurs aproape de perfecțiune.
Sezonul acesta a fost greu, dar pentru cine nu a fost greu, meciuri fără spectatori, probleme cu îmbolnăvirile COVID, accidentări din cauza perioadei lungi de pauză, sistem competițional cu multe lipsuri, însă cu toate acestea un nou titlu de campioană, precum și o Cupă a României, obținută ieri.
Dinamo din nou în Champions League?!
Pentru Dinamo, campionatul câștigat ne oferă șansa obținerii unui wild-card în Champions League, competiția de elită, acolo unde ne este locul. Perspectivele sunt bune, deja lotul a început să fie întărit cu jucători de super clasă, vor mai veni nume noi, sunt convins de asta. Așa s-a întâmplat de fiecare dată, aici a fost marele merit al lui Georgescu, indiferent de numele handbalistului plecat, că a fost Vrankovic, Ragot, Descat, Esteki, Komogorov, Irimus sau alții, mereu a existat un înlocuitor, un jucător care să vina să aducă echipa la un nivel și mai ridicat. Ce însemna în handbal Ante Kuduz înainte să vina la Dinamo? Ce însemna Amine Bannour, care a fost unul dintre cei mai buni marcatori din Champions League doi ani la rând?
Cinci titluri de campioană, trei cupe, patru supercupe din 2016 încoace și lista este încă deschisă!
Familia se vă reîntregi în acest sezon odată cu revenirea fanilor în tribune și cu siguranță vom continua ceea ce am început în 2020, să fim o forță europeană!
DOAR DINAMO BUCUREȘTI