Dinamoviștii

Nu cu multă vreme în urmă eram poate un mai fidel și mai fanatic suporter al lui Dinamo decât reușesc acum.

Sufeream zile după înfrângeri și trăiam zile fericite după victorii, făcând pas sincron cu viața acestei echipe. Și acum e cam la fel, dar într-o realitate mai relativă, în care relațiile interumane din toate domeniile: cariere , familii, pasiuni nu mai sunt cele pline de căldura de altădată. Până mai ieri, eram total împotriva rețelelor de socializare, considerându-le parcă nefirești, nonumane.

Apoi, mai mult din curiozitate, mi-am făcut și eu un cont de Facebook și am văzut că nu mă împunge nimeni. Totuși părerea despre acesta nu mi-am schimbat-o total. Și la un moment dat din plictiseală , am vrut să renunț , dar în ultima clipă am dat peste aceste pagini și grupuri de dinamoviști și am rămas impresionat .

Am inceput să le urmăresc constant și să comentez pe ici pe colo, așa am fost remarcat de Ranete Aurora cea care mi-a oferit, prin intermediul unui alt nou bun prieten și dinamovist, Cătălin Alexandru, această minunată oportunitate de a scrie articole despre Dinamo. Și e frumos să vezi cum intră oamenii în timp ce-și beau prima cafea, să vadă ce se mai spune despre Dinamo, apoi în pauza de prânz și la orele mici din noapte cliorind și înainte să se închine la Dumnezeu, dau click pe ultima știre despre echipă.

Într-o seară un nene mi-a spus după un comentariu, că dacă nu-mi place politica de transferuri a lui alde Negoiță să cumpăr eu Dinamo cu banii familiei. I-am spus că aș fi de acord , din moment ce-mi cedează clubul gratis și că pot face și eu ce face el . I-am și argumentat asta , ca apoi să vină și să spună că el e de două ori mai dinamovist decât mine și Negoiță la un loc. M-am amuzat și l-am întrebat dacă are o unitate de măsură pentru dinamovism.

Nu știu nici eu până unde se poate ajunge cu pasiunea pentru Dinamo poate până la limita dusă de acel banc când un mare dinamovist a avut ca o ultimă dorință înainte de moarte: să fie îmbrăcat în tricoul rivalei , justificând că decât să moară un dinamovist mai bine un stelist. Cum s-ar putea traduce de fapt noțiunea de dinamovist? Simplu: persoana 1 plural, adică noi. Noi cei care susținem necondiționat FC Dinamo București. Totuși generalizând această falsă socializare, putem spune că ea face mai mult rău decât bine, atât sportului cât și tuturor ramurilor societății, fiind practic moartea pasiunii clasice.

E foarte limpede. Dacă de exemplu , cineva mă înjură aici pe net, e foarte probabil să-i mulțumesc ironic , că altfel m-aș enerva degeaba. Dar dacă ar face-o față în față, ” l-aș torpila” din prima. Ce ar însemna ca acum să nu existe Peluza Cătălin Hâldan și să fim doar noi ? Aproape nimic și echipa. De multe ori ei au fost numiți huligani. Dar pentru cine nu înțelege, acolo e ca o stare de extaz, mânie ,bucurie, manifestate la cote maxime, aproape de faza de delir, greu de controlat. Acolo și oamenii de rând , intelectualii și care mai vrem s-ar manifesta identic. Ce Tyson a coborât în ring de pe treptele Universității ?

Nu , ci a urcat din cartier. Și dacă pui 100 de oameni să-ți spună un câștigător de premiu Nobel, unul poate va ști să răspundă, dar dacă îi întrebi cine a fost Mike Tyson, 99 îți vor spune că a fost un mare pugilist. Mulți se mai plâng de Peluză că mai aruncă câte o torță, brichetă, petardă dar noi de aici cu ce aruncăm cu câte o maimuță colorată căreia îi iese inima din piept ? Dar dacă așa e moda, trebuie să fim și noi în ton cu ea, atât virtual cât și real. Fotbalul poate ține loc și de vicii , e o ocupație care ne ține treji și alungă cea dorință de ceva pe care multi o caută ca să-și condimenteze viața și găsesc tot felul de băuturi, droguri și alte balene albastre. Oamenii caută joaca pentru că viața nu se joacă cu ei , viața e dură. DINAMO e și refugiu.

Aici în spațiile virtuale dedicate câinilor roșii, găsim oameni care au același crez, care rar te contrazic și niciodată nu-ți fac rău. Viața e ca o mare iar noi suntem precum o barcă în larg de care se izbesc cu putere valurile problemelor. Jocul de fotbal ne alungă teama, ne face să uităm că nici măcar nu știm să înotăm. Și în momentul când Dinamo o umilește pe Fcsb, uităm , și ne aruncăm cu toții de bucurie în apă și înotăm de parcă ne-am fi născut delfini nu câini. Așa a fost să fie ne-am născut dinamoviști și ne mândrim cu asta ca și cu familia, părinții și tot ce ne-a făcut în viață oameni împliniți. E verificat și universal valabil, orice necaz, durere, neplăcere se vindecă instantaneu atunci când dinamoviștii văd scris așa : Doar Dinamo București!