AcasăEditorialDinamo-Timisoara: Continua seria de victorii. Ce formula pregateste Florin Bratu

Dinamo-Timisoara: Continua seria de victorii. Ce formula pregateste Florin Bratu

Dinamo cu Florin Bratu antrenor incepe sa arate din ce in ce mai bine. Nu atat ca au inceput sa vina victoriile, dar maniera in care reusim sa le obtinem. 

Jocul in perioada mandatului lui Vasile Miriuta suferea din toate punctele de vedere, prea putina fantezie ofensiva si un joc per total anost. 

Cu siguranta, la acest aspect a contribuit si presiunea la care erau supusi jucatorii pentru ocuparea acelui ultim loc de play-off, dar presiunea la Dinamo intotdeauna a existat si va exista, nu este un argument care sa il scoata nevinovat pe Miriuta in fata mea. 

Acum Dinamo evolueaza mult mai dezinvolt si pare ca Bratu a reusit sa le redea bucuria de a juca fotbal jucatorilor, dar nu inainte de a le reaminti ca Dinamo este repetenta in acest sezon, indiferent ce se intampla pana la finalul campionatului. 

Mi-a placut cum a pus Bratu problema ieri la conferinta de presa: „Aratam ca inca putem produce fotbal de calitate, pentru ca avem jucatori de calitate. Dar inca mai avem de aratat, inca mai avem de sters probleme din urma, le-am spus si jucatorilor, Dinamo in acest an a ramas repetenta. Si trebuie sa tragem tare sa dam sperante tuturor ca putem forma o echipa competitiva”.

Bratu a schimbat echipa de la meci la meci, indiferent ca a fost vorba de victorie sau infrangere, asta imi sugereaza ca este in perioada in care incearca cat mai multe variante si a confirmat acest lucru chiar si acum cateva zile. 

Vrea sa testeze cat mai multi jucatori, pe cat mai multe posturi, pentru a vedea cu exactitate pe cine se poate baza si din vara. De aceea pot aparea tot timpul surprize in formula de start.

Chiar si pentru meciul din aceasta seara, cred ca ne putem astepta la cateva surprize din partea tanarului tehnician. 

Dudea/Ricardo?: In meciul cu Voluntari recunosc ca am fost surprins de formula defensiva trimisa in teren de Bratu, cu doi fundasi laterali proveniti din fundasi centrali. Dudea a gafat teribil la o faza in care doar sansa a facut ca Dinamo sa nu primeasca gol, chiar l-am auzit pe Bratu cum tipa la tanarul jucator si ii spunea „daca nu joci mai simplu, te scot din teren”.

Nu a iesit din teren, dar personal nici nu il vad drept solutie pentru postul de fundas dreapta, imi pare rau, nu vad sa aiba calitati pentru acel post, mai ales daca vrem sa atacam. Corbu se pare ca nu este apt sa joace, dar Romera este inca in lot. Lui Dudea trebuie sa i se gaseasca o singura pozitie, a fost folosit doar in acest sezon pe trei posturi, prea mult pentru un jucator atat de tanar. Daca il intrebi pe el care este postul lui de baza, nu cred ca mai stie.

Ricardo Grigore pe de alta parte, a surprins placut si pe postul de fundas stanga nu prea sunt alternative. Vlad Olteanu, titular in aproape toate partidele, la fel in aproape toate meciurile a dezamagit, astfel ca Ricardo poate beneficia de incredere in continuare. 

Un semn de intrebare ar fi si la Katsikas, deloc in forma la meciul cu Voluntari, astfel ca nu as fi surprins ca Mihai Popescu sa revina in primul 11.  Totusi, Dinamo a primit doua goluri cu Voluntari si au mai avut cateva ocazii gazdele acelui meci, deci nu a functionat prea bine apararea. 

La mijloc, cuplul May-Nistor este un punct fix si unul extrem de valoros, cei doi sunt in mare forma si demonstreaza ca sunt mult peste nivelul competitorilor din aceasta faza a campionatului. May are doua goluri in ultimele doua meciuri si nu cred ca m-am inselat cand am spus ca el trebuie sa fie un punct fix si in sezonul urmator. 

In fata, Bratu are solutii, mai ales Diogo Salomao revina dupa suspendare, Torje se pare ca va fi in lot in aceasta seara, iar Antun Palic a revenit si el in gratiile antrenorului, a intrat pe final de meci cu Voluntari. 

Daniel Popa a marcat doua goluri cu Voluntari si in mod normal ar trebui sa fie titular si in aceasta seara, este golgheterul in devenire al echipei daca va continua la fel, are 5 goluri deja si poate sa il depaseasca pe Nemec. 

Hanca, Pesic si Moldoveanu au evoluat bine cu Voluntari, dar cred ca Salomao va fi folosit in flancul stang al atacului, ceea ce ar insemna ca Robert sa intre pe parcurs. Ma astept de asemenea ca Torje sa nu fie titular si sa intre in repriza secunda. 

Formula posibila: Penedo- Romera(Dudea) Popescu (Katsikas) Maric Ricardo- Mahlangu Nistor- Hanca Pesic Salomao- Popa

Timisoara este in mare criza de rezultate. In septembrie reuseau sa ne invinga pe teren propriu si ne depaseau in clasament, ajungeau pe loc de play-off, insa de atunci nu au mai castigat niciun meci in deplasare si in play-out nu au niciun succes.

Leo Grozavu a fost schimbat cu Adrian Neaga, un tehnician fara experienta, dar in care banatenii au incredere ca va reusi sa redreseze corabia. Acum ramane de vazut daca schimbarea va fi de bun augur pentru ei sau nu. 

Un alt aspect interesant, Razvan Rat probabil va evolua astazi, dupa ce a fost eliminat la debut. Jucatorul ce s-a antrenat cu Dinamo timp de o luna de zile nu a primit o oferta concreta din partea lui Dinamo si a ajuns la Timisoara. 

CONFERINTA DE PRESA FLORIN BRATU: 

„Ne asteapta un meci dificil pentru ca Timisoara are foarte mare nevoie de puncte. Timisoara nu a mai reusit sa castige un meci in deplasare din septembrie, impotriva noastra. Este o echipa cu potential, care tot timpul poate inventa ceva. De aceea le-am spus jucatorilor ca trebuie sa fim pregatiti atat din punct de vedere tehnico-tactic, dar si mental pentru un meci foarte greu.

Tot timpul conteaza schimbarea de antrenor, pentru ca se creaza un soc, vine cu o alta filozofie, cu alta gandire, poate cu mai multa incredere. Un efect ar trebui sa aiba, dar cred ca suntem pregatiti sa-i infruntam maine seara. Stiu ca Neaga se sfatuieste cu un antrenor mare, care a facut performanta, cu Victor Piturca. Dar maine nu va fi un duel intre Bratu si Neaga, ci intre Dinamo si Timisoara”, a declarat tehnicianul dinamovst.

Despre motivarea echipei

„Pregatirea mentala face parte din pregatirea meciului. Nu este usor, Dinamo era pregatita sa joace in play-off, din pacate nu s-a realizat acest lucru. Am inceput mai greu, dar incet-incet valoarea si potentialul acestei echipe ies la suprafata. Aratam ca inca putem produce fotbal de calitate, pentru ca avem jucatori de calitate. Dar inca mai avem de aratat, inca mai avem de sters probleme din urma, le-am spus si jucatorilor, Dinamo in acest an a ramas repetenta. Si trebuie sa tragem tare sa dam sperante tuturor ca putem forma o echipa competitiva”.

Despre Nemec si Torje

„Am vorbit cu Nemec, stiu ca doreste sa plece, dar nu a spus niciodata, cel putin nu in preajma mea, ca doreste sa plece la Steaua. Torje este foarte bine, e un jucator exponential pentru Dinamo si sper ca maine sa-l vedem la treaba. Avem nevoie de jucatorul Torje, sper sa fi inteles si sa traga echipa dupa el, pentru ca are potential si e la o varsta la care mai are de demonstrat”.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare