DINAMO-Sepsi: Avem primul 11 trimis in teren de Gane!

Stiri Dinamo

Scris de:

Dinamo intalneste in aceasta seara pe Sepsi Sf.Gheorghe, intr-un meci de totul sau nimic in privinta sanselor echipei noastre de a merge in play-off.

Usor, usor ne indreptam catre finalul primei parti a campionatului, cea in care se impart echipele in alte doua mini-campionate, play-off si play-out. Din pacate, pentru al patrulea sezon consecutiv nu suntem pe loc de play-off si cu 8 etape inainte de finalul sezonului regulat, incepem sa ne facem calcule.

8 etape si 8 puncte! Inainte de startul rundei, Dinamo este la 8 lungimi distanta fata de Botosani si Clinceni, aflate pe locurile 5 si 6. Un mic avantaj ar fi ca in ultimul meci al sezonului regulat, o intalnim pe Clinceni pe teren propriu, dar pentru a avea ceva implicatii in lupta pentru play-off, trebuie sa incepem sa legam victoriile. Asa cum spunea si Jerry Gane, sa avem continuitate in rezultate bune, ceea ce ne-a cam lipsit in tot acest sezon. De astazi, ar trebui sa inceapa o serie pozitiva pentru echipa noastra, care sa inceapa sa puna presiune pe echipele aflate in fata noastra.

Sepsi, echipa bolnava, dar valoroasa! Nu va fi usor, intalnim inca o echipa aflata in partea superioara a clasamentului, care este departe de locurile aflate pe podium, dar care pare a nu avea foarte multe emotii in privinta calificarii in play-off. Chiar daca in ultimele saptamani au fost afectati de virusul care a dat planeta peste cap, totusi lotul numeros si valoros isi spune cuvantul, inca pot alinia un prim 11 valoros si astazi s-ar putea sa le revina cativa jucatori, dar in mod normal ar trebui sa fie nepregatiti ,daca au respectat regimul carantinarii

AVEM PRIMUL 11 TRIMIS IN TEREN DE JERRY GANE:

ESANU-SORESCU, PULJIC, GRIGORE, FILIP- BANI, ANTON,ACHIM, FABBRINI- GUEYE, NEMEC

Rezerve: Gudmund, Rauta, Bejan Nepomuceno, Radu, Gol, Morsay, Mihaiu, Cretu

Trei victorii (3-0 cu FC Voluntari, 4-1 cu Poli Iasi, 2-1 cu Gaz Metan), trei remize si cinci infrangeri la zero este palmaresul inregistrat de Dinamo pe teren propriu in acest sezon de CASA Liga 1.

Gruparea bucuresteana a primit cel putin un gol in 10 dintre cele 11 jocuri disputate acasa in acest campionat. 14 dintre cele 23 de goluri inscrise de ros-albi in primele 22 de runde au fost reusite in repriza secunda. Patru goluri marcate si cinci pase decisive a strans Deian Sorescu in cele 21 de jocuri bifate in editia curenta, el fiind jucatorul din lotul bucurestenilor cu cea mai mare contributie ofensiva.

Doar o partida au pierdut covasnenii in acest sezon din postura de vizitatori, 0-2 cu Academica (31 octombrie 2020), in rest au patru succese si cinci rezultate de egalitate. 22 dintre cei 31 de jucatori de camp utilizati de Leo Grozavu in cele 21 de jocuri disputate in editia curenta au contribuit la reusitele gruparii din Sf. Gheorghe cu cel putin un gol si / sau o pasa decisiva.

Cele doua echipe s-au mai intalnit de 10 ori in principala competitie interna, fiecare si-a trecut in cont cate patru victorii, iar alte doua jocuri s-au terminat la egalitate.

JERRY GANE: “Venim dupa o victorie importanta impotriva celor de la FCSB. Intalnim Sepsi, o echipa buna a campionatului nostru, aflata de cateva luni in prima parte a clasamentului. Va fi un duel interesant si imi doresc sa avem continuitate in rezultate pozitive si, mai ales, sa adunam cat mai multe victorii in ultimele 8 etape ramase de disputat in sezonul normal. Echipa noastra are un plus de incredere dupa calificarea in sferturile Cupei Romaniei, vreau puncte in urmatoarele meciuri de campionat!”

LEO GROZAVU: “Este un campionat care a fost influentat foarte mult de greseli de arbitraj. Sper sa nu se intample si la jocul asta. Campionatul este influentat si de imbolnavirile astea, care pe noi ne-au dat mult in spate. Cu echipa completa acum eram mult mai linistiti. Din pacate acum suferim.

Se anunta o partida dificila, tinand cont ca nu trecem prin cea mai buna perioada din punct de vedere al lotului de jucatori. Avem multi bolnavi, unii au revenit dar nu sunt in ritm. Insa nu mai trebuie sa ne plangem ca si asa nu ne intelege nimeni.

“Asa ca trebuie sa ne punem cat mai repede la punct cu pregatirea si sa incercam sa scoatem maximum de la fiecare meci. Dinamo a aratat un reviriment, are jucatori valorosi, care, chiar daca clubul traverseaza o perioada nefasta, formeaza o echipa care pot invinge orice adversar. Va trebui sa fim foarte atenti“, a adaugat el.

Va fi frig… noi jucam la 21:00 si mai mult ca sigur va fi o temperatura negativa. Ma tem de conditiile meteo, pentru ca stim ca gazonul de pe Stadionul Dinamo nu se prezinta in cele mai bune conditii. In plus, s-a jucat din trei in trei zile acolo. Asa ca va fi mai mult ca sigur un meci de lupta. Insa asta este, suntem programati, trebuie sa jucam, nu avem ce face”.

 

loading...

Lasă un răspuns