Fanii dinamoviști au primit astăzi o veste foarte bună.
Din fericire, nu vom avea stadionul suspendat și nici nu vom fi nevoiți să evoluăm în afara Bucureștiului în următoarele meciuri, inclusiv partida cu Steaua din play-off.
Andrei Nicolescu spunea în direct la Dinamo 7/9 acum o săptămână la Playsport, faptul că partida se va juca pe Arena Națională, cel mai mare stadion al țării: ,,Ne dorim să facem o propagandă bună fotbalului și cum se poate face decât oferind cât mai multor oameni posibilitatea de a veni pe stadion și a trăi un astfel de eveniment. Și cel din Ghencea a fost frumos, spectaculos.”, a declarat atunci Andrei Nicolescu.
Conform ultimelor informații prezentate de GSP, ulterior veștii că nu vom avea stadionul suspendat, Dinamo a început negocierile pentru închirierea stadionului pentru meciul din data de 15 mai.
Dinamo a fost sancționată de Comisia de Disciplină a FRF doar cu o amendă de 33.750 de lei pentru incidentele provocate la meciul cu CSA Steaua, 0-2, disputat în Ghencea, pe 18 aprilie, în derby-ul rundei cu numărul 4 din play-off, Liga 2.
În plus, ”câinii” vor fi monitorizați în următoarele două meciuri de pe teren propriu, iar în caz de recidivă vor juca fără spectatori eventualul baraj pentru promovarea în Superliga.