Dinamo a reușit să învingă la Ovidiu pe Farul Constanța, campioana în exercițiu.
Puține așteptări erau înainte de duelul cu trupa lui Gică Hagi, o echipă solidă, care foarte probabil va fi din nou în play-off, dar Dinamo s-a ridicat la nivelul echipei campioane și am arătat foarte bine, per total, neașteptat chiar și câteva concluzii pot fi trase.
Situația din clasament: Victoria de luni seară ne ajută foarte mult în lupta noastre pentru supraviețuire. În urma succesului, dar și a rezultatelor indirecte, am reușit să mai reducem din deficitul de puncte care ne separă de formațiile din vecinătate. Față de Voluntari, Iași și Botoșani, primele 3 echipe din fața noastră, am redus câte 2 puncte. Suntem la egalitate de puncte cu Botoșani, 19, în vreme ce Voluntari și Iași au câte 8 puncte în plus.
AȘA ARATĂ CLASAMENTUL DUPĂ ÎNJUMĂTĂȚIREA PUNCTELOR!
1. Sepsi – 17 p
2. U. Cluj – 17 p
3. Petrolul – 16 p
4. Oțelul – 16 p
5. UTA – 16 p
6. FCU Craiova – 15 p
7. Iași – 14 p
8. Voluntari – 14 p
9. Botoșani – 10 p
10. Dinamo – 10 p
Nu doar atât, dar Dinamo a reușit să mai reducă din deficitul de puncte față de Craiova, UTA, Petrolul, U Cluj și Sepsi acum, important este să se strângă clasamentul, să nu fie o diferența prea mare de puncte când începe play-ouțul. Practic urmează un duel de 6 puncte în sezonul regular, care poate apropia și mai mult de echipele din față. Iași merge la Petrolul, Voluntari primește vizită echipei lui Rednic, FCU primește vizită CFR-ului, Botoșani joacă acasă cu Universitatea Craiova.
(Sepsi, U Cluj, Oțelul, Uta, Iași, Voluntari, Botoșani și Dinamo au beneficiat de rotunjire)
Fidel sistemului: Zeljko Kopic a rămas fidel sistemului cu 3 fundași centrali, în ciuda ”criticilor” primite din partea oamenilor de fotbal, dar și a unor suporteri. Însă antrenorul dinamovist a spus în mai multe rânduri, că acest sistem se potrivește jucătorilor pe care îi avem în momentul de față. Răzvan, Darko și Josue s-au completat excelent în defensivă și până când nu va veni următorul jucător defensiv, această va fi linia de apărare, care a arătat foarte bine.
Gabi precum vinul: Revenirea lui Gabi Moura este un uriaș boost, un jucător cu multă experiență, dar și multă inima în bandă, care este peste concurentul lui pe post, Cristian Costin. Din fericire, Gabi este în regulă și mai mult decât atât, este un jucător durabil, care în mod normal ar trebui să ne ajute foarte mult pe final de sezon.
Acesta este Darko: În momentul în care semna cu Dinamo, Darko era prezentat drept fundașul care i-a făcut marcaj om la om lui Immobile, care avea meciuri la naționala Macedoniei, un jucător cu multă experiență, care a arătat momente bune, dar și de slăbiciune. După încă o săptămână de antrenamente, Darko a arătat tonus mai bun, mai agresiv, mai rapid în mișcări. Așa cum îi spunea un jurnalist din zonă, colegului nostru, Nicu Grameni, Darko poate deveni cel mai bun fundaș central din România. A arătat astfel de potențial. Totodată, 9 din 11 pase lungi corecte!
Judecat prea devreme: Nu va fi votat cel mai bun jucător, dar Gnahore a făcut un meci tactic excelent, disciplinat, dispus la efort, face munca de jos, care este atât de necesară și defensivă lui Dinamo a arătat mai bine și pentru că Eddy și-a făcut treaba acolo, în acea zonă a terenului. După primele minute în tricoul lui Dinamo, a fost aspru criticat, deși a fost și puțin nedrept, pentru că avea 3-4 antrenamente în total. Acum arată de ce a fost și el cotat la 4 milioane, de ce a fost titular doi ani la rând în Ligue 1, nu cu mult timp în urmă.
Fazele fixe pot face diferența: În sfârșit am marcat din faza fixă. Când a semnat Darko cu Dinamo, am spus că poate să ne ofere câteva goluri din momente de genul, a făcut asta pentru Macedonia, dar și pentru echipele unde a evoluat, nu e foarte înalt, dar e bun. Îți trebuie și executant, care se pare că a venit la Dinamo. Atunci când jocul ofensiv suferă, fazele fixe pot fi cheia.
Hakim vârf: E greu de cuantificat cât de mult muncește Hakim, cât se zbate, se lupta cu fundașii adversari. Nu are tot timpul realizări, dar faza golului 2 arată de ce l-am lăudat atât de mult după cantonamentul din Slovenia și de ce speram să ne arate formă aceea după stagiul de pregătire din Antalya. El trebuie să fie vârf, nu Gregorio.
Medie de vârstă ridicată: Odată cu integrarea noilor veniți, la Dinamo a crescut și media de vârstă. Dintr-o echipă care avea cea mai scăzută medie de vârstă în startul sezonului, am ajuns luni seară la 29 de ani. Mister preferă experiența, ne-a și spus în cadrul interviului realizat la Constanța, faptul că își dorește jucători experimentați, care sunt pregătiți de luptele dure care ne așteaptă. Jucăm la minim cu tineri, este de înțeles.
Mai bine și de pe bancă: Odată cu creșterea numărului de jucători, începem să avem soluții și de pe bancă, e bine când îți poate intra un Dani Iglesias, un Costin Amzăr, jucători care știi că pot fi titulari în orice moment. Așteptăm să fie integrat și Selmani, dar și viitorul fundaș central, atunci putem spune că avem lot complet, mai ales că urmează și intermediare, e nevoie de fiecare jucător.
Ofensiv avem de lucru: Nu vreau să las de înțeles că și cum totul este perfect la Dinamo, pentru că mai avem mult de lucru. Ofensiv, mi se pare că încă nu suntem la nivelul dorit, spre exemplu, deși a fost ales în echipa etapei, Dennis Politic a făcut un meci destul de modest luni seară, așteptăm mult mai mult din partea lui, un gol marcat de la 1 metru de poartă nu este suficient. Încă ne lipsește acea pasă, acea execuție în treimea adversă. Pavicic este jucătorul de creație, luminează jocul, dar lipsește incisivitatea jucătorilor de atac.
Odată cu această victorie, sper că mental jucătorii sunt puțin mai bine, sunt mai încrezători. Aveau mare nevoie de victorie! Dacă mental ești mai puternic, dacă începi să crezi în tine și vine răsplată efortului depus, trebuie să crească și nivelul fotbalistic.
Evident că nu am reușit nimic și pentru a ne salva, mai avem foarte mult de tras, încă suntem departe de locurile care asigura supraviețuirea, dar sunt mai încrezător în șansele noastre, am mai multă încredere și nu mă duc mai mult temător decât încrezător pe stadion, voi merge mai optimist pe stadion cu Oțelul!