Prin vocea lui Ionel Danciulescu, clubul nostru a oferit un punct de vedere referitor la uciderea tanarului fan dinamovist.
”Clubul Dinamo este şocat că în România acestor zile astfel de drame pot avea loc. Ne exprimăm întreaga compasiune şi sincerele noastre condoleanţe familiei celui dispărut în aceste circumstanţe tragice. Cerem cu fermitate autorităţilor statului să-şi facă datoria şi să-i prindă cât mai repede pe autorii acestei crime, cerem dreptate! Suntem şocaţi că încă se mai pot produce astfel de drame şi că unele subspecii umane sunt capabile de astfel de fapte”, a spus Ionel Dănciulescu.
Adrian Daniel Matei, un tânăr de 18 ani din Bucureşti, legitimat la echipa de hochei pe iarbă CS Antilopa, şi-a pierdut viaţa azi la spitalul Sf. Pantelimon din Bucureşti, acolo unde se afla în comă după ce sâmbătă a fost victima unui atac violent. Suporter dinamovist, Adrian a fost lovit în cap cu o sticlă de un presupus suporter al Stelei în noaptea de după meciul dintre Steaua şi Dinamo. Potrivit apropiaţilor victimei, Adrian a intervenit pentru a aplana un conflict între mai mulţi suporteri stelişti şi un alt fan dinamovist însă s-a ales cu o sticlă în zona capului. A fost transportat la spital, a intrat în comă şi miercuri a încetat din viaţă.