Dinamo este cea mai activă echipă din Liga I pe piața transferurilor.
După ce mai bine de două luni de zile nu am avut voie să efectuăm nicio mutare, acum Dinamo trebuie să recupereze și să aducă câțiva jucători, care să aducă un plus de calitate atât de necesar echipei. Până acum au fost anunțați în mod oficial Răzvan Popa și Constantin Nica, dar Iuliu Mureșan a spus că Dinamo va mai aduce jucători și în zilele următoare:
„E o gură mare de aer, avem nevoie de 5-6 jucători. Am discutat cu Dario Bonetti, să vedem de ce are nevoie. El este specialistul, eu trebuie să execut. Până luni o să tot aducem jucători, nu știu dacă în fiecare zi, dar o să încercăm să ne mișcăm repede, avem nevoie de un plus de experiență”, a spus ieri Muresan.
Astăzi a venit în București, Gabriel Torje, cel care este așteptat să semneze astăzi cu Dinamo, după cum a lăsat de înțeles chiar jucătorul. El a participat la ședința de pregătire de dimineață și astăzi ar putea fi anunțat și el oficial. Conform Fanatik, în aceste ore se negociază și cu fostul mijlocaș al lui Dinamo, Cosmin Matei, care este liber de contract după despărțirea de Viitorul Constanța. Totodată, Dinamo caută să aducă și un portar cu experiență.
Indiferent dacă vor semna până la urmă astăzi sau în zilele următoare, mâine de la ora 14:00, va fi organizată o conferință de presă la stadionul Dinamo, în care vor fi prezentați noii jucători!
„Sunt liber de contract, am venit la București ca să vorbesc cu cei de la Dinamo. M-a sunat Dario Bonetti când s-au deblocat transferurile, a zis că va discuta cu cei din conducere și le va spune să mă contacteze. Am venit la București, dimineață mă duc la antrenament, apoi o să vorbim și nu cred că va fi vreo problema și ne vom înțelege.
Nu am vorbit de vreun euro cu cineva. Eu am venit, sunt aici, am vrut să fiu alături de Dinamo. E clar că nu o să joc gratis cât timp îmi va trebui benzină să ajung la Săftica, să mănânc, să am unde să stau, însă nu vreau luna de pe cer”, a declarat Gabi Torje după ce a aterizat la București, conform Prosport.
Fotbalistul a precizat că în toată această perioadă s-a aflat în contact cu mai multe grupări care îl doreau, dar care nu s-au mișcat suficient de repede. „Discuții sunt și la ora asta cu echipe din țări străine. Eu fiind liber pot să semnez cu oricine, iar echipele din străinătate nu s-au grăbit să vină cu vreo ofertă. Vreau să vorbesc doar despre Dinamo pentru că ei sunt cei cu care am vorbit și mi-am dat acordul să vin să avem o discuție. Au mai fost și alte echipe din România cu care am discutat”, a mai spus fotbalistul
Mijlocașul ajuns la 31 de ani a mai evoluat la Dinamo în perioada ianuarie 2008 – august 2011, când a fost vândut la Udinese pentru 5 milioane de euro, și între februarie și iunie 2018.
În cele două perioade, Gabi Torje a strâns 141 de meciuri pentru Dinamo, club în tricoul căruia a marcat 22 de goluri și a contribuit decisiv, prin assist-uri, la alte 28 de reușite.
124 de meciuri are Matei în tricoul lui Dinamo, pentru care a marcat 21 de goluri și a oferit 17 pase decisive
La Viitorul a evoluat în 58 de meciuri, a marcat de 5 ori și a oferit 8 assisturi