Dinamo a mers în această seară la Berlin, pentru primul meci din returul fazei grupelor din Champions League.
Dinamo a terminat turul cu un succes de răsunet împotriva lui Füchse, dar astăzi a mers în Germania, acolo unde, de-a lungul timpului, nu s-a descurcat prea bine. Totuși, Dinamo venea din postura echipei cu 5 victorii în primele 7 meciuri. De cealaltă parte, Füchse avea mare nevoie de victorie pentru a nu pierde contactul definitiv cu primele clasate și pentru a spera în continuare la o poziție bună pentru play-off.
Repriză de coșmar la Berlin!
Prima repriză a fost foarte slabă pentru Dinamo. Echipa nu a reușit să țină ritmul decât în primele minute, după care nemții au accelerat și au început să se distanțeze treptat pe tabelă. În minutul 15, scorul era deja 10-4 pentru gazde, Dinamo primind gol după gol și fiind incapabilă să riposteze.
Diferența a continuat să crească, apropiindu-se de -10, moment în care Davis a cerut un time-out. Până la pauză, nemții au marcat constant, intrând la cabine cu un avantaj de +8, 22-14. Cupara a avut o singură intervenție în prima repriză. Rosta a fost cel mai bun dinamovist, cu 5 reușite din tot atâtea aruncări.
Repriză a doua mult mai bună
Dinamo a părut total schimbată după pauză și a început să joace ceea ce știe. Poarta a început să funcționeze mai bine, iar Dinamo a redus diferența la jumătate, oferind speranțe. Totuși, prestația foarte slabă din prima parte a făcut misiunea aproape imposibilă. Cu 10 minute înainte de final, Dinamo mai avea de recuperat 4 goluri, scor 29-25. Vujović a redus diferența la -3, 29-26, și Dinamo chiar spera la un rezultat pozitiv, dar era nevoie de un final perfect, în care Cupara să închidă poarta. Yoav a devenit tot mai bun, arătând calitățile pe care Davis le dorea, după un start mai puțin convingător.
A fost ultima tresărire, deoarece nu am reușit surpriza. Füchse a marcat de trei ori consecutiv, am luat decizii proaste pe atac, aruncări fără șanse, iar Dinamo s-a văzut învinsă categoric de Füchse. A fost o revanșă clară după înfrângerea lor de la București.
SCOR FINAL: 38-29 (22-14)
Pentru Dinamo urmează o nouă deplasare de foc săptămâna viitoare, la Lisabona, împotriva lui Sporting, echipă pe care am învins-o la București. Veszprém ocupă primul loc în grupă cu 14 puncte, PSG are 12, Sporting 11, iar Dinamo se află pe locul 4, cu 10 puncte. Dinamo le va întâlni pe Sporting și PSG până la finalul anului, meciul cu parizienii fiind ultimul din 2024 în Champions League. Faza grupelor va continua în februarie.