Andrea Compagno a intrat în dizgrația patronului de la FCSB și va pleca în zilele următoare.
Dinamo e în căutare disperată de un atacant. Ținetele șefilor din Ștefan cel Mare au picat și sunt nevoiți să se reorienteze. O variantă ar fi transferul lui Andrea Compagno, de la FCSB, al doilea cel mai bun marcator al campionatului din sezonul trecut.
„Ne dorim un atacant. Noi am avut niște ținte. Se pare că au fost cam sus pentru situația lui Dinamo de acum și din păcate nu am reușit să le închidem, ceea ce face lucrurile un pic complicate pentru că trebuie să ne reorientăm rapid. Dar da ne dorim un atacant.
Acum avem din nou o listă, dar am avut două nume concrete cu care am fost foarte aproape, dar din păcate nu s-au materializat din cauza diferenței de nivel și de bani. Unul a apărat deja în presă. Drmic, de la Dinamo Zagreb. La celălalt mai avem o speranță. E tot străin.
Pentru Compagno, eu am avut deja o discuție cu oficialii Stelei. Dar nu știam situația asta nouă. O să reiau discuțiile. Am avut o discuție cu MM Stoica despre Compagno, dar acum 2 zile cred că situația lui era alta, dar știam că are ofertă și că va pleca afară”, a declarat Andrei Nicolescu la Fanatik Superliga.