Tinerii lui Dario caută astăzi un nou succes pe teren propriu în Liga I.
Cine s-ar fi gândit că după patru runde, Dinamo să aibă șase puncte, țînând cont de tot contextul? Foarte puțină lume, asta cred că este cert, dar suntem într-o situație bună, care poate deveni și mai bună în cazul unui succes în această seară.
Întâlnim o echipa nou-promovată, arțăgoasă, care are trei puncte după primele 4 runde și cu siguranță vin în Ștefan cel Mare pentru a obține cel puțin un punct. Totuși, Dinamo are încă imaginea unei echipe mai vulnerabile în momentul de față. Dar asta nu înseamnă că nu există ambiție și nu se caută un nou succes pe teren propriu.
Dinamo a arătat foarte bine până acum în Ștefan cel Mare, avem două victorii din tot atâtea meciuri, dar evoluția echipei a fost entuziasmantă în multe momente. Deian Sorescu a fost principalul actor în primele două victorii, când a marcat 5 din cele 6 goluri reușite de Dinamo.
Acum ar cam fi rândul și celorlalți jucători din ofensivă să îl ajute pe Deian, care nu poate prinde de fiecare dată câte o seară magică și are nevoie de sprijin. Bani, Moldoveanu, Mihaiu sau alții, trebuie să vină și ei în sprijinul lui Deian.
Trei sau patru fundași? Dario a încercat un sistem cu trei fundași la Buzău, care în prima repriză nu prea a funcționat deloc, Dinamo a fost foarte modestă, pe lângă lipsa ocaziilor create, nici că așezare nu am părut foarte bine organizați. De aceea eu mă aștept să revenim la un sistem cu doi fundași centrali, acel 4-1-4-1 pe care l-a folosit și până acum la meciurile de acasă. Întrebarea care se pune, îl trece pe Filip fundaș stânga, ori ne va surprinde Dario?
În cazul în care va merge pe varianta cu patru fundași, atunci în mod normal îi vom vedea pe Esanu în poartă, Filip și Crețu în benzi, Giafer și Grigore în apărare, Răuță în fața lor, Bani poate lângă Borcea sau Diniță, iar Sorescu și Mihaiu să îl ajute pe Moldoveanu din benzi. Totodată nu aș fi șocat să îl vedem pe Filip urcat la mijloc, iar la Dinamo să avem parte de un alt debut, Amzar să fie folosit în stânga. Andrei Radu este încă accidentat și nu poate evolua astăzi.
Desigur, există și varianta cu trei fundași centrali, Rici, Ehmann și Giafer în apărare, Crețu și Filip benzi, Bani, Sorescu și Mihaiu să îl ajute pe Moldoveanu.
Indiferent de ce formulă va alege Dario, sper să fie cea inspirată, avem nevoie de cele trei puncte pentru a avea parte de liniște pentru următoarele două meciuri, înainte de pauză competițională, care poate va aduce și ceva mutări pe piața transferurilor pentru Dinamo. Trei puncte într-un meci în care putem spune că pornim drept favoriți, dar asta trebuie să arătăm pe teren.
Sprijinul din tribune! Programarea meciului este cel puțin nesimțită, pentru a patra oară în primele cinci etape, suntem nevoiți să jucăm luni seară, anormal și incorect, dar nu putem doar să ne lamentăm, trebuie să fim alături de echipa. Sunt din nou suporteri din toată țară care și-au anunțat prezența la meci și ar fi culmea că noi bucureștenii să nu fim alături de Dinamo în această seară, pe stadionul Dinamo. Casele de bilete ne așteaptă începând cu ora 15:00, putem fi elementul decisiv în lupta băieților pentru toate punctele puse în joc. Putem să ne bucurăm împreună la finalul partidei! Și sunt convins că vom face acest lucru!
Cele două echipe s-au mai întâlnit de patru ori în principala competiţie internă, de trei ori au câştigat bucureştenii, iar o partidă s-a terminat la egalitate.
Întâia confruntare din campionat a avut loc pe 18 august 2007, Dinamo – Dacia Mioveni 1-1, goluri înscrise de Ionel Dănciulescu, respectiv Mariko Daouda.
Cea mai recentă dispută pe prima scenă a avut loc pe 12 mai 2012, Dinamo-CS Mioveni 4-1 (marcatori C. Matei, I. Tameş, R. Stănescu, I. Dănciulescu / V. Coşereanu). Pe banca gazdelor s-a aflat Dario Bonetti, în timp ce oaspeţii erau conduşi de Marin Radu II. Dario Bonetti şi Alexandru Pelici s-au mai întâlnit o singură dată în Liga 1 din postura de antrenori, pe 8 mai 2012, Voinţa Sibiu – Dinamo 0-1 (victorie Bonetti).
Mediile de vârstă
Dinamo – 21 ani şi 9 luni, cea mai mică din campionat;
CS Mioveni – 26 ani şi 6 luni, a 3-a cea mai mare din Liga 1.
Dinamo este singura echipă din ediţia curentă care s-a bazat doar pe jucători autohtoni. Pe locul secund în acest top se află chiar gruparea argeşeană.
DARIO BONETTI: „La Săftica noi nu discutăm despre bani, vorbim numai despre meseria noastră şi despre cum să creştem calitatea echipei. E interzis să vorbim despre bani. Jucătorii mei sunt tineri şi motivaţi. Nu poţi juca fotbal fără motivație! Ei eu au o şansă bună şi lucrează foarte bine. Presiunea este normală în fotbal, dar lucrul cu adevărat important pentru noi acum este să obţinem un rezultat pozitiv în meciul următor”, a declarat Bonetti inainte de meci.
„Este normal să apară fluctuaţii de rezultate atunci când joci cu tineri. La orice echipă este nevoie de îmbunătăţiri, de aceea muncim bine, iar jucătorii sunt concentraţi. Puteam să facem mai mult decât cele şase puncte de până acum. Cu puţin mai multă experienţă, cred că am fi putut avea acum minimum şapte sau nouă puncte.
În ultimul meci nu am jucat aşa cum am vrut, cel puţin în prima repriză. Asta pentru că avem jucători tineri, iar evoluţiile lor fluctuează. Experienţa este cea care îl face pe un jucător să înţeleagă faptul că trebuie să fie competitiv în fiecare moment al meciului. Încercăm să mai acumulăm puncte, aşa că luni ne aşteaptă un meci important cu Mioveniul”, a declarat Bonetti.
ROBERT MOLDOVEANU: „Urmează un meci important pentru noi, mai ales că venim după o înfrângere şi trebuie să luăm cele trei puncte cu Mioveniul. Atmosfera este bună, formăm un grup unit. Suntem mulţi copii şi vrem să ducem Dinamo acolo unde îi este locul. Noi am fost crescuţi în spiritul acesta şi ştim ce înseamnă Dinamo, faţă de jucătorii care vin din străinătate.
Noi, copiii, trebuie să demonstrăm că avem valoare să jucăm la Dinamo! Ne dorim să creştem de la meci la meci, moralul ni-l luăm din victorii. Chiar dacă a venit din Liga a doua, Mioveniul este o echipă bună, cu jucători cu experienţă. Dar noi suntem Dinamo şi vrem să luăm toate cele trei puncte. Chiar dacă lumea nu ne dă şanse, noi luptăm de fiecare dată pentru a câştiga”
ALEXANDRU PELICI: ,,Partida cu Dinamo, este ca toate de până acum, una dificilă. Întâlnim Dinamo, indiferent de situația în care se află în acest moment, este un brand, o echipă importantă din campionat și care are mulți suporteri. Încercăm să obținem maximum din ce putem la ora jocului. Sperăm să menținem lucrurile bune de până acum din celelalte partide să reușim să câștigăm punct sau puncte pentru că până la urmă asta este cel mai important” – Alexandru Pelici, antrenor
“Ne așteaptă un meci dificil, și ei au arătat că fac meciuri bune și înscriu multe goluri. Dar și echipa noastră a arătat joacă bine, am făcut partide bune cu Sepsi și cu CFR și mergem la Dinamo să luăm puncte” – Alexandru Buziuc, mijlocaș
“Eu aș vrea să dau gol la feicare meci, dar până la urmă nu contează cine marchează. Sper să facem un joc bun. Ne așteaptă o partidă dificilă, chiar dacă au mulți jucători tineri, sunt jucători de calitate și au arătat asta” – Bogdan Rusu, atacant