Dinamo construiește diferit față de perioadele trecute, pentru că în acționariat și conducere sunt oameni care nu au mentalitatea formată în epoca «fără număr».
Clubul din Ștefan cel Mare a avut mult de suferit în anii trecuți, pentru că a fost condus o bună perioadă de oameni formați într-o epocă în care, în cultura noastră, s-au împământenit expresii precum «fără număr» și «pe la spate».
Welcome to ‘El Dorado’!
El Dorado („Cel Împodobit cu Aur”) – Un oraș, un regat sau chiar o țară fabuloasă plină de aur și bogății nemaivăzute.
Perioada post-decembristă a reprezentat pentru oamenii de afaceri din România un veritabil «El Dorado» fiscal și, implicit, financiar. Deși fiscalitatea era ridicată, ea nu era decât o piedică ușor de ocolit, dacă știai să te descurci «românește» și aveai conexiuni «unde trebuie». Această realitate s-a reflectat și în fotbal: alb-roșii au fost de trei ori foarte aproape de colaps. Prima dată atunci când s-a înființat noua societate Dinamo 1948, în timp ce vechea societate a lui Nicolae Badea a rămas într-o insolvență eternă. A doua oară, când societatea înființată de Badea, Borcea & Co. a acumulat datorii uriașe – circa 20 de milioane de euro, dintre care o bună parte către bugetul statului. A fost perioada în care fotbalul românesc a fost marcat de mentalitatea «fără număr», cu salarii pentru jucători mult peste posibilitățile reale ale cluburilor.
Cu aceeași mentalitate păguboasă am ajuns și în a doua insolvență. În ultimul an al lui Negoiță ca patron, conducătorii de atunci, Bălănescu și Prunea, au mărit masa salarială fără nicio acoperire economică. Apoi, venirea așa-zișilor investitori spanioli și promisiunile lor de salarii «fără număr», doar pe hârtie, au împins definitiv Dinamo spre a doua insolvență. Iar nota de plată a fost achitată, ca de fiecare dată, de suporteri, care au făcut sacrificii uriașe pentru ca acest club să rămână în viață.
Drumul dificil!
Astăzi avem un nou tip de patroni, oameni care și-au dezvoltat afacerile după dispariția acelui «El Dorado» fiscal. Statul și-a perfecționat mecanismele de colectare și control, iar unii dintre cei mai celebri «evazioniști» și-au plătit cu libertatea faptele. Plata impozitelor și taxelor nu mai este deloc facultativă, iar afacerile și investițiile se fac acum pe principii strict economice.
Sigur, este mult mai dificil să atragi jucători cu salarii foarte mari atunci când clubul nu oferă sustenabilitate. Din acest motiv, creșterea este mai lentă decât ne-am dori noi, suporterii, însă, în schimb, nu mai planează spectrul unui colaps financiar.
Aici intervine și «partea dificilă». Evident, noi, suporterii, ne dorim ca totul să se întâmple «pe repede înainte», așa cum eram obișnuiți în perioada în care expresiile «fără număr» și «pe la spate» erau la modă. La fel de evident, ne-ar plăcea să nu auzim termene precum «predictibilitate», «echilibru» sau «creștere organică». Însă astăzi putem înțelege că mai important este să construim pe principii care să nu mai pună niciodată Dinamo în pericolul dispariției.
Personal, prefer oricând o creștere mai lentă, dar sănătoasă, decât una care să aducă o nouă cădere în abis.
HAI DINAMO!
