DINAMO a suferit o înfrângere dură pe teren propriu cu cu scorul de 1-3 în fața celor de la Academica Clinceni, într-o partidă în care Gigi Mulțescu a încercat în repetate rânduri să mute tactic pe terenul de joc.
Insuficient însă, execuțile individuale de multe ori eronate, greșelile de plasament și marcaj cumulate cu absențele lui Anton, Răuță și Filip au confirmat că bătălia pentru supraviețuirea în Liga 1 va fi cumplit de grea.
DINAMO a aliniat la startul partidei un sistem 4-1-4-1, cu Ehmann închizător și responsabil cu acoperirea spațiilor lăsate de incursiunile lui Albentosa în ofensivă în timp ce Janusz Gol și Vlad Achim s-au plasat în spatele vârfului de atac Blejdea.
Lipsa coeziunii din linia mediană s-a simțit rapid, încă din debutul partidei Ehmann a rămas izolat, fără sprijin pe fază defensivă iar lentoarea echipei pe faza de tranziție ofensivă a fost evidentă, DINAMO primind rapid 3 goluri, minutul 17 indica deja 0-3 pentru echipa vizitatoare.
Golurile celor de la Clinceni puteau fi cu ușurință evitate, primul marcat după un șir de erori în interiorul careului, al doilea în care cei 4 apărători ai lui DINAMO nu s-au sincronizat în raport cu 2 adversari iar cel de-al treilea venit direct din corner. Erori flagrante care nu se pot pune pe seama pregătirii efectuate de Gigi Mulțescu ci mai degrabă o lipsă de concentrare care însoțește echipa de o perioadă lungă de timp.
Spre finalul primei reprize tranziția ofensivă a devenit o misiune imposibilă, jucătorii nu se plasează în spațiile dintre linii și anulează opțiunile de pasă, de cealaltă parte Clinceni a format pe fază defensivă un 4-4-2/ 4-4-1-1 în care unul dintre atacanți atacă pivotul lui DINAMO aflat în posesie, Achim alegând să “returneze” mingea către fundași aproape la fiecare fază de joc.
Gigi Mulțescu a încercat să “regleze” din mers situația, l-a scos pe Crețu și l-a introdus pe Morsay, moment în care Ehmann a trecut în lateral în timp ce Janusz Gol și Achim au format pereche de pivoți. În repriza secundă DINAMO a evoluat într-un sistem 4-2-2-2, concentrat pe atacuri centrale, fără sorți de izbândă și datorită reacției din formația adversă care a retras deseori un închizător între fundașii centrali moment în care un jucător din ofensivă cobora la mijlocul terenului pentru a echilibra zona centrală.
Fundașii laterali ai lui DINAMO nu au adus aport ofesiv în zonele laterale, Clinceni a rămas organizată în zona defensivă formând rapid o linie de 3 apărători în caz de nevoie pentru a beneficia de un jucător liber.
Strigătele lui Albentosa care în permanență a încercat să își dirijeze colegii și gesturile de exasperare din partea lui Gigi Mulțescu anunță un play-out care se va juca cu Sabia lui Damocles deasupra capului pentru DINAMO.
Va fi o luptă pentru supraviețuire în care voința de a acționa, implicarea și spiritul de sacrificiu pe teren sunt necesare din partea jucătorilor până în ultima secundă, altfel chiar și un tehnician cu experiența imensă, de unul singur, nu poate să împingă echipa peste linia de finish în cel mai greu moment din istoria clubului DINAMO.