Dinamo se pregătește de derby-ul cu Rapid de duminică seară, de pe Arena Națională.
Un meci special, dar mai ales pentru Cătălin Cîrjan, care a evoluat la Rapid în sezonul trecut. Acum, poate fi un meci revanșă pentru tânărul nostru decar, care poate marca împotriva echipei sale. Cirjan a vorbit despre importanța derby-ului:
”Nu vreau să mă gândesc la asta, că e un meci special. Îl tratez ca pe toate celelalte, merg acolo cu gândul la victorie. Să îmi ajut echipa, să dau ce am mai bun și să luăm cele 3 puncte. Cu siguranță mă voi bucura dacă voi marca. Nu m-am gândit. Nu contează cine dă gol, sper să câștigăm.
Ar fi ceva incredibil să terminăm anul pe primul loc. Ne dorim mult asta. Nu ne gândim la U Cluj, ne gândim la ce facem noi. În vară, când am venit la Dinamo, toată lumea spunea că ne vom bate la retrogradare, că nu avem așa multe șanse, dar cred că am făcut o surpriză frumoasă. Am muncit foarte mult și munca noastră dă roade.
Dinamo înseamnă foarte mult, m-am acomodat, suporterii m-au primit extraordinar, la fel și tot clubul. Domnul Nicolescu, domnul Kopic, mi-au dat foarte multă încredere, domnul Florentin Petre”, a spus Cătălin Cîrjan, potrivit gsp.ro.