Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece.
PORTAR
Otto Hindrich (CFR 1907 Cluj) – Titularizat pentru întâia oară în ediţia curentă, a dovedit că poate fi oricând o soluţie pentru primul unsprezece.
FUNDAŞI
Andrei Dorobanţu (Unirea Slobozia) – Din nou, tânărul fundaş de bandă al ialomiţenilor s-a remarcat ofensiv. Este un jucător foarte interesant, care merită urmărit cu atenţie.
Dmytro Pospielov (Unirea Slobozia) – Nu a mai reuşit să marcheze, deşi a apărut de câteva ori la finalizarea unor faze fixe, dar a făcut un joc fără greşeală în apărare. Prinde pentru a patra oară ,,Echipa etapei”.
Matei Ilie (CFR 1907 Cluj) – O nouă evoluţie solidă. A devenit un jucător de bază în sistemul gândit de Dan Petrescu.
Andres Dumitrescu (Sepsi OSK Sf. Gheorghe) – Aflaţi în dublă inferioritate numerică, covăsnenii au luptat eroic pentru un punct, scos în urma golului marcat de Dumitrescu, care a răspuns de întreg flancul stâng.
MIJLOCAŞI
Andrei Gheorghiţă (Politehnica Iaşi) – A marcat un gol spectaculos, care s-a dovedit a fi şi golul victoriei.
Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) – A consumat multă energie în primul lui meci ca titular în SuperLigă de la revenire. Este al 12-lea marcator al Universităţii Craiova din acest sezon.
Alin Roman (Politehnica Iaşi) – A făcut un meci consistent, fiind implicat în majoritatea acţiunilor ofensive iniţiate de ieşeni.
ATACANŢI
Clinton N’Jie (FC Rapid 1923) – A înscris pentru întâia oară în SuperLigă. Este un jucător în care fanii rapidişti îşi pun mari speranţe.
Denis Alibec (Farul Constanța) – Rămâne principalul pericol al dobrogenilor pentru adversari. A ajuns la cinci reuşite în ediţia curentă.
Dennis Politic (Dinamo București) – Unul dintre cei mai buni jucători din lotul dinamoviştilor. Golul lui i-a urcat pe roş-albi până pe locul secund.